Cine este fostul polițist care s-a baricadat timp de nouă ore în casă
Cătălin Coman este numele fostului polițist care s-a baricadat în casă, în Capitală, timp de nouă ore, după ce a amenințat o vecină cu moartea. În cele din urmă, după o desfășurare impresionantă de forțe, el a fost imobilizat și dus la secția de poliție, pentru a fi audiat.
Bărbatul este membru in MRS (Mișcarea România Suverană), partid condus de fostul ministru Carmen Dan.
De altfel, surse judiciare au spus, pentru GÂNDUL, că el a fost implicat în scandalul microfonului plantat în casa fostului ministru al Internelor, Carmen Dan. La acea vreme, Cătălin Coman făcea parte din echipa de la DGIPI chemată să „deparaziteze” locuința ministrului de Interne.
Dosarul s-a clasat, concluziile fiind că el și celălalt coleg au pus un microfon când au venit la fața locului ca apoi să spună că au găsit acolo acel microfon ca să „dea bine” în fața ministrului Carmen Dan.
Fostul polițist s-a certat cu vecina lui după ce aceasta l-ar fi rugat să nu mai facă zgomot, pentru că este târziu, în noaptea de duminică spre luni.
Luni dimineața, cearta dintre cei doi a continuat și bărbatul și-a amenințat vecina cu moartea, spărgându-i și geamul de la locuință. Speriată, femeia a sunat la 112.
La momentul în care au ajuns la fața locului polițiștii, individul a refuzat să iasă din casă.
După ce a fost imobilizat, poliția i-a percheziționat casa și a găsit trei pistoale, pe care le deținea în mod legal.
sursa: Gândul


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)