8,2 milioane de euro a cheltuit în acest an președintele Klaus Iohannis pentru vizitele în străinătate!





Cotroceniul a dezvăluit cât au costat cele 34 de vizite în străinătate ale lui Klaus Iohannis în anul 2023. Președintele României a efectuat, în acest an, 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei (8,2 milioane de euro), a dezvăluit Administrația Prezidențială, în contextul în care în acest an a existat o dezbatere publică pe tema costurilor vizitelor în străinătate ale președintelui, care nu sunt prezentate în detaliu pe motiv că sunt informații secretizate, scrie hotnews.ro.
Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale la solicitarea Agerpres, cheltuielile aferente pentru cele 34 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2023, însumează 41.104.103 lei.
Acești bani reprezintă aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale pe 2023, stabilit la 135 milioane de lei.
Iohannis a făcut în 2023 mai multe vizite în lume care au reprezentat o premieră în ultimii 20 de ani, şeful statului mergând în Japonia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Chile, Argentina, Kenya, Tanzania, Cabo Verde sau Senegal. Prezentate de Administraţia Prezidenţială drept succese diplomatice, în țară au fost intens criticate pentru costuri, care sunt ținute la secret, dar și pentru că destinațiile au fost considerate mai degrabă turistice.
„Voi instrui serviciul presă să vă dea o informare conform legii”
Costurile deplasărilor oficiale ale șefului statului au fost de-a lungul timpului în centrul dezbaterilor publice. Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de reporterul Libertatea, în timpul vizitei în Cabo Verde, de ce nu face publice cheltuielile deplasărilor.
„Faptul că am venit în Africa arată o nouă abordare a României faţă de continentul african. Avem o nouă strategie faţă de Africa şi ca să-i dau greutate, am planificat acest turneu în Africa. Şi chiar dacă nu s-a încheiat încă, suntem la a treia vizită de stat aici, în Capul Verde, pot să concluzionez deja şi dacă vreți să fiu foarte concentrat: prin acest turneu am repus România pe radarul african. Cred că românii apreciază, fiindcă mulți cunosc relațiile pe care le-am avut şi cred că mulţi îşi dau seama de potenţialul enorm pe care îl reprezintă o relaţie bună între România şi statele africane, între Uniunea Europeană şi Africa”, a spus şeful statului.
„În ce priveşte cheltuielile, sigur că aceste lucruri vin cu nişte cheltuieli, voi instrui serviciul presă să vă dea o informare conform legii”, a mai susținut preşedintele Klaus Iohannis.
În 12 decembrie, Administraţia Prezidenţială a transmis însă, într-un răspuns oficial referitor la costurile turneului oficial făcut de şeful statului în Africa, că detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât „această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate”.
Singura informaţie la care Biroul de Presă a răspuns a fost cea legată de componenţa delegaţiei oficiale a preşedintelui Klaus Iohannis. Aceasta, în pofida faptului că solicitarea a fost adresată după ce Klaus Iohannis a spus că va „instrui Biroul de presă să dea o informare despre costurile turneului în Africa”.
Citește și:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)