Rednic dă afară doi jucători după revolta de la antrenamentul de luni! Cine mai pleacă în pauza de iarnă?
Mircea Rednic a afirmat la declarațiile de dinaintea partidei din această seară cu Universitatea Craiova că la revolta jucătorilor de la antrenamentul de luni „au fost câțiva instigatori”. Apoi, antrenorul echipei UTA a continuat prin a spune că „în iarnă vor pleca și ei”.
Așa cum se știe, UTA nu s-a antrenat luni după ce jucătorii au făcut front comun și și-au cerut salariile. Deși Alexandru Meszar și Mircea Rednic au lăsat de înțeles că întârzierile sunt de doar trei săptămâni, dreptatea lor este, ca de obicei, doar parțială. În lotul Bătrânei Doamne sunt și jucători care nu și-au luat încă salariile pe luna octombrie, iar din informațiile noastre, dintre jucătorii importanți ai echipei, cele mai vechi restanțe le are Ibrahima Conte.
Sunt restanțe de mai lungă durată și la jucătorii care nu au mai intrat în vederile antrenorului, așa cum sunt cazurile lui Leidsman sau Markov, asta după ce Roganovic, Vucenovic și Holst și-au reziliat deja contractele.
Carp și Ofosu, pe „lista neagră” a lui Rednic
Ne-am interesat cine sunt instigatorii și am aflat că aceștia sunt doi. Moldoveanul Cătălin Carp a convins partea română din lot în timp ce Reagy Ofosu i-a adunat pe străini. Cei doi nu au fost incluși în lotul cu care UTA abordează jocul din această seară cu Universitatea Craiova și au fost puși pe „lista neagră” de Mircea Rednic, urmând ca în iarnă UTA să se despartă de ei.
Carp a fost titular la ultimele jocuri în timp ce Ofosu nu a mai jucat de la partida cu Dinamo, atunci când a fost înlocuit încă din minutul 33 cu Stahl.
„Lista neagră” nu-i cuprinde doar pe cei doi. Pe această listă mai figurează Markov, Dumitrașcu și Leidsman, ar cu semnul întrebării sunt încă Herald Marku și chiar Godberg Cooper, jucători care este posibil ca în această seară să-și dea examenul, Cooper fiind titular. Nu se știe încă nici care va fi soarta lui Danylo Kucher, ucraineanul dorind să plece la o echipă la care să evolueze mai mult.
Meciul UTA – Universitatea Craiova se joacă în această seară de la ora 17.30 pe Cluj Arena.
CITEȘTE ȘI:
Comentariile portalului
Kitch-uri specifice pensionarilor
faptul ca in continuare in arad nu exista linie de garda de cardiologie invaziva si dupa 30 de ani se tot trimit la Timisoara orice infarct e lamentabil. Si cionca mai (...)
"Oamenii se gândesc adesea „de ce să fac eu pentru alții? Să facă ei, eu îmi văd de apartament”. Ba mai mult, fiind spațiu public, își î (...)