Bani cu țârâita, fotbal cu țârâita, respect… deloc! UTA nu s-a antrenat din cauza neplății salariilor





UTA nu s-a antrenat astăzi din cauza neplății salariilor. Noi nu am fost la antrenament pentru că respectăm lipsa de respect a celor din conducerea clubului și nu ne ducem pe unde nu suntem doriți. Știți treaba cu retrasul acreditării…
Nu despre asta vorbim, însă, ci despre situația de la club care nu este deloc una de culoare roz… Nici măcar albă sau roșie ci de-a dreptul cenușie. Bani la UTA nu sunt, sau nu sunt pentru cât e nevoie să fie. Din drepturile de televizare vin ca pentru o echipă care a scăpat de retrogradare la baraj, sponsorii au rămas puțini și tot puțin contribuie la buget, iar exilul acesta pe la Oradea, Sibiu și peste două zile la Cluj au mai dat o gaură în visterie de peste jumătate de milion de euro.
În aceste condiții, conducerea clubului împreună cu cel care conduce… conducerea clubului fără a apărea în organigramă, la Alexandru Meszar ne referim, nu mai respectă nimic. Nu respectă suporterii, cărora a și încercat fără succes să le închidă magazinul, nu respectă jurnaliștii, nu-și respectă sponsorii și nu respectă nici termenele de plată către jucători.
Astfel, jucătorii au făcut front comun și astăzi au refuzat antrenamentul chiar dacă mai sunt doar două zile până la partida cu Universitatea Craiova. O spun cei de la SportArad, site acreditat de conducerea grupării arădene.
Sunt mai cuminți cei de acum decât cei plecați în vară?
Astfel, Rednic mai are o problemă. După ce și-a lăudat elevii că sunt mult mai cuminți decât cei care au plecat în vară și care, la rândul lor, își cereau și ei banii la zi, iată că din vestiarul Bătrânei Doamne a dispărut… cumințenia. Știm că în România este o normalitate ca jucătorii să aibă întârzieri salariale de câteva luni, dar tot nu este normal. Știm și că unii dintre jucătorii din actualul lot al echipei arădene nu merită nici salariul minim pe economie pentru ce au livrat în această toamnă, dar ce este semnat, semnat rămâne, așa că ei nu fac altceva decât să își ceară drepturile. Știm și că în vară au fost aduși jucătorii cei mai liberi de pe piață, aceia pe care nu i-ar fi luat absolut nimeni, iar unii chiar au vrut să se facă kinetoterapeuți sau mai te miri ce alte meserii. Dar dacă li s-a dat un tricou cu nume și cu număr, trebuie și plătiți pentru asta…
Locul 14 în campionat, seiful clubului gol, meci cu Universitatea Craiova peste două zile și perspectiva plecării în vacanță cu aproape trei luni restante la salarii. E ceva care sună optimist în fraza anterioară? Nimic… E o mediocritate care doare la acest club, o mediocritate care parcă lasă în urma ei un miros pestilențial, de putred. Pentru că ceva e putred în acest moment la gruparea roș-albă.
Bani cu țârâita, fotbal cu țârâita. Cât despre respect, pe acesta îl declarăm nul.
Citește și:
Insipid, inodor, incolor! UTA și Farul, o remiză albă care te face să nu te mai uiți la fotbal…
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)