20 de ani de la înființarea Muzeului Memorial Universitar „Vasile Goldiș”





La împlinirea a douăzeci de ani de la inaugurare, Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” aflat în Palatul Românul – casa lui Vasile Goldiș – continuă să pună în aplicare Testamentul marelui patriot român … educația tinerilor prin cultură; un exemplu elocvent este:
PROIECTUL EDUCAȚIONAL „ARADUL ȘI MAREA UNIRE”
Aradul este un oraș cu o bogată istorie, care a jucat un rol important în multe momente-cheie de-a lungul vremurilor. Un astfel de exemplu este și Marea Unire, cea mai importantă sărbătoare a tuturor românilor, care a fost gândită și hotărâtă chiar în orașul nostru.
Pentru a familiariza micii concetățeni cu istoria locală, Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș”, în colaborare cu Liceul Național de Informatică și Liceul cu Program Sportiv, a organizat, în data de 13 decembrie, o lecție inedită de istorie.
Timp de o oră și jumătate, elevii de gimnaziu de la cele două licee, însoțiți de profesorii lor și de voluntari, au avut ocazia să învețe despre viața arădenilor în preajma Primului Război Mondial și informații pe care încă nu le știau despre Marea Unire.
Ghidați de directorul muzeului, prof.univ.dr. Marius Grec, vizitatorii au pătruns în casa unde a locuit și a lucrat marele om politic Vasile Goldiș.
Exponatele au oferit o incursiune interesantă în viața mai multor personalități de care copiii au auzit doar de la școală: Ioan Suciu, Aurel Vlaicu, Nicolae Titulescu, Ștefan Cicio-Pop, Octavian Goga, Mihai Eminescu sau I.L. Caragiale. De asemenea, elevii au putut să citească scrisori de epocă, documente, numere ale ziarului „Românul” … să se așeze la masa de lucru al lui Vasile Goldiș, să scrie la mașina de scris a patriotului român, să admire portrete de familie, să încerce diverse obiecte expuse sau să vadă cum se tipăreau ziarele acum un secol.
Pentru a verifica și a fixa cunoștințele, cei mai atenți participanți au fost recompensați cu câte un album aniversar al Muzeului, volumele fiind înmânate chiar de autori.
Ediția de anul acesta a proiectului „Aradul și Marea Unire”, coordonată de prof. Marta Grec, a coincis cu aniversarea a 20 de ani de la înființarea Muzeului Memorial Universitar „Vasile Goldiș”.
Ca de fiecare dată, conducerea Muzeului a fost bucuroasă de colaborarea foarte bună cu instituțiile de învățământ preuniversitar și de participarea unui număr atât de mare de elevi interesați de istorie locală. Prin acest proiect, istoria a fost adusă mai aproape de tineri și cu, siguranță de familiile lor … făcându-i totodată conștienți de importanța istorică a orașului lor, Arad.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.