Arestat după ce a furat dintr-o casă în construcție situată în cartierul Bujac





Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, a pătruns într-o casă aflată în construcție – situată pe strada Ghioceilor din cartierul Bujac – de unde a furat mai multe unelte folosite în construcții, Hoțul a intrat în imobil prin podul acestuia. Furtul a fost sesizat sâmbătă dimineața, iar în urma investigațiilor polițiștii l-au identificat și reținut pe făptaș, reușindu-se și recuperarea prejudiciului în proporție de 80 la sută.
„În dimineața zilei de 17 noiembrie, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că, dintr-un imobil de pe strada Ghioceilor, din Arad, au fost sustrase mai multe unelte. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 16/17 noiembrie, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul aflat în construcție, prin pod. Din imobil s-au sustras unelte mecanice și electrice, folosite în construcții.
În urma investigațiilor polițiștilor de investigații Criminale ai Secției 1 Vlaicu, a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Arad, bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80%, fiind returnat persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Citește și: „A crezut” că e cardul lui. Poliția din Șiria anchetează un tânăr pentru furt
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)