A încercat să treacă vama Nădlac cu aproape 4 mii de pachete de țigări. Unde erau acestea ascunse
Comunicat IGPF. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunse într-o autoutilitară condusă de un cetățean român, aproximativ 4.000 pachete țigări fără timbru accizabil.
În data de 17.11.2023, în jurul orei 01.50 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în Germania.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă, în pereții laterali și într-un locaș special amenajat în podeaua autoutilitarei, cantitatea totală de 3.976 pachete de ţigări, fără timbru accizabil.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Comentariile portalului
Stimate domn ,,Vasile" , unde ați citit cuvântul ,,SMURD" , este cuprins în citatul transmis de reprezentanții IPJ Arad. Cred că nu asta era mai important, că e SAJ (...)
Da, la Șomcuta se făcea instrucție pe bune. De fapt trupele de securitate erau cele de elită ale armatei comuniste. Pe de altă parte, da, este multă dezinformare ș (...)
Mā întreb ,Ce valoare aduce Judetului fata lui Ginti dā Fer, BANII?? cā Competentā 00, Cumpārātoare de Diplomā.PS pe întuneric…Vai, Vai