Un autoturism s-a făcut scrum la Labașinț
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a județului Arad informează că pompierii au avut o misiune în noaptea dintre sâmbătă și duminică, la Labașinț, unde a ars un autoturism, din cauza unui scurtcircuit.
„În data de 12 noiembrie 2023, în jurul orei 01:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Labașinț.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Bârzava cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Lipova.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul autoturismului, flăcările propagând-se și la nivelul acoperișului unei hale aflată în imediata proximitate a mașinii.
Incendiul a fost localizat și lichidat prompt de către pompieri, fără a se înregistra victime. În urma incendiului, autoturismul a fost afectat în totalitate, iar aproximativ 80 de metri pătrați din acoperișul halei au ars. Au fost salvate bunurile din interior.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric”, a transmis ISU.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)