Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că mărirea salariilor reprezintă un risc inflaţionist, iar legat de o majorare a pensiilor a declarat că aşteaptă să vadă despre ce este vorba şi că deocamdată “este cam mult zgomot”, că se aplică de la anul sau că este indexare.
Mugur Isărescu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă majorările de pensii şi salariile pot reprezenta factori de presiune în plus pe creşterea inflaţiei anul viitor.
„O creştere a salariilor, ne-am exprimat, o considerăm un factor inflaţionist, un risc inflaţionist, mai ales dacă depăşeşte un anumit nivel. De regulă, se face comparaţia cu productivitatea. Nu este o comparaţie care se poate face uşor. Dar vom încerca să o dezvoltăm şi noi cu modelele noastre”, a afirmat guvernatorul BNR.
Legat de pensii, el a precizat că aşteaptă să vadă despre ce este vorba mai exact.
„În ceea ce priveşte pensiile, să vedem despre ce este vorba. Când vom primi programul, ne vom exprima. Deocamdată este cam mult zgomot, că se aplică de la anul, că e indexare, că mai vine ceva în plus”, a declarat Mugur Isărescu.
Comentariile portalului
Domnule Mărginean apropo de răspunsul dat antevorbitorului SRI se ocupă de securitatea domestică nu are treabă rușii decât dacă sunt prezenți fizic în România (...)
Nu toate, dar conform legii au dreptul să se doteze cu armament. Poliția locală Arad nu este dotată cu armament. P.S. Probabil pe considerentul că ei știu să (...)
Poluția locală e dotată și cu arme letale...