Spectacolul „Regal Vienez”, în 25 oraşe din România, pe alocuri cu două reprezentaţii. Când va fi la Arad





Organizatorii concertului de tradiţie dedicat Crăciunului, „Regal Vienez”, au anunţat astăzi punerea în vânzare a mai multor bilete în câteva dintre cele 25 de oraşe vizitate. Sunt programate câte două reprezentaţii pe seară în 6 oraşe, dar nu la Arad, chiar dacă și orașul nostru este inclus în turneul național.
„Regalul Vienez” aduce valsuri şi polci, mazurci, can-can-uri, arii celebre din opere, cântece de Crăciun, solişti, orchestră, cor, balet şi multe alte surprize muzicale pe scenele din întreaga ţară, în cea mai complexă ediţie de până acum.
Orchestra Operei Vox și Orchestra Teatro D’Opera Italiana vor fi din nou reunite sub bagheta tânărului dirijor și solist violonist Bogdan Costache, pentru un program muzical select și antrenant.
La Craiova, Brăila, Bârlad, Focșani, Timișoara și Brașov vor fi câte două concerte într-o singură seară.
La Arad, concertul este programat pentru data de 19 decembrie, la ora 20:00, și va avea loc în sala Palatului Cultural.
Biletele au fost puse în vânzare online, pe proticket.ro, precum și la casieria Filarmonicii.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este