Atac rusesc asupra orașului Odesa: cinci răniți și un muzeu de artă avariat





Cinci persoane au fost rănite la Odesa, iar una din principalele galerii de artă ale oraşului a fost avariată în atacuri ruseşti duminică seara, au declarat oficialii ucraineni din portul de la Marea Neagră.
„Pe 6 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Odesa împlineşte 124 de ani”, a declarat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa pe Tele gram. „În ajunul zilei de 6 noiembrie, ruşii au „felicitat” monumentul nostru arhitectural cu o rachetă care a căzut în apropiere”.
Pereţii clădirii au fost deterioraţi, iar o parte din geamuri s-au spart, a adăugat el.
Muzeul, aflat într-unul dintre cele mai vechi palate din Odesa, a adăpostit înainte de război peste 10.000 de piese de artă, inclusiv picturi ale unora dintre cei mai cunoscuţi artişti ruşi şi ucraineni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Consiliul orăşenesc a dat publicităţii un clip video în care se pot vedea ferestre aruncate în aer şi resturi din interiorul a ceea ce spune că este Muzeul Naţional de Artă Odesa.
„Situaţia este sub control, dar totul va trebui să fie examinat amănunţit, pentru a fi siguri că totul este în regulă”, a declarat primarul Henadii Truhanov pentru Suspilne.
Pe strada din apropierea muzeului, atacul a lăsat o gaură în asfalt de câţiva metri. Potrivit autorităţilor oraşului, o persoană a fost rănită. Guvernatorul Kiper a spus că toţi cei cinci răniţi, din întreg oraşul, au fost internaţi.
sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este