Dariush Mehrjui, unul dintre cei mai importanți cineaști iranieni, a fost ucis sâmbătă seara, împreună cu soția sa, lângă Teheran





Unul dintre cei mai importanţi cineaşti iranieni, Dariush Mehrjui, a fost ucis cu lovituri de cuţit sâmbătă seara, împreună cu soţia sa, în locuinţa lor din apropiere de Teheran, a anunţat duminică Autoritatea judiciară iraniană, transmite AFP.
În vârstă de 83 de ani, Dariush Mehrjui este considerat unul dintre părinţii noului val din cinematografia iraniană după ce a semnat în 1969 filmul „Vaca”.
„În cursul anchetei preliminare am constatat că Dariush Mehrjui şi soţia sa, Vahideh Mohammadifar, au fost ucişi cu multiple lovituri de cuţit”, au anunţat autorităţile judiciare din provincia Alborz, din apropiere de Teheran.
Într-un interviu publicat duminică de jurnalul Etemad, soţia cineastului anunţa că au fost recent ameninţaţi de un individ şi că le-a fost spartă casa.
Din filmografia lui Dariush Mehrjui
fac parte pelicule importante pentru cinematografia iraniană, aşa cum sunt „Vaca” (1969), „Domnul naiv” (1970), „Ciclul” (1977), „Locatarii” (1987), „Hamoun” (1990), „Sara” (1993), „Pari” (1995) sau „Leila” (1997).
Între 1980 şi 1985 cineastul a locuit în Franţa, unde a realizat „Călătorie în ţara lui Rimbaud”.
Citește și: Un film iranian de la un regizor laureat la Cannes, la Cinema Arta
Comentariile portalului
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo
„Dragii mei, victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri ci va fi generată din inimi aprinse care nu renunță, din conștiințe trezite”, își începe Georgescu mesajul. „Î (...)