ISU Arad are adjunct, după ce funcția a fost ocupată doar prin împuternicire timp de șase ani
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad are adjunct, acesta promovând concursul pentru ocuparea acestui post cu nota 8,35. Potrivit informațiilor noastre, este vorba despre locotenentul colonel Renich Valentin care vine de pe funcția de comandat al Secției de Pompieri Bârzava. Ofițerul a avut un contracandidat, care, de asemenea, a obținut notă de promovare. Însă nota – 8,11 – a fost mai mică decât cea a lui Renich. Concursul a constat în evaluarea dosarelor de recrutare și într-o probă interviu care s-a desfășurat la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Rezultatele concursului au fost afișate marți, 26 septembrie.
Nota obținută la concurs s-a calculat prin însumarea punctajului obținut la proba de evaluare a dosarelor de recrutare și a punctajului rezultat prin ponderea cu 70 la sută a notei la proba interviu.
Din anul 2017, funcția de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad a fost ocupată doar prin împuterniciri. Ultimul ofițer împuternicit în această funcție a fost Daniel Solomon, la începutul anului trecut.
Citește și: Avansări în grad și porți deschise la ISU Arad de Ziua Pompierilor













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)