Sergiu Bîlcea: „Vot pentru finanțarea autostrăzii Moldovei!” (P)





A fost votat proiect de Lege pentru aprobarea Contractului de finanțare al autostrăzii A7, aferent Mecanismului de redresare şi rezilienţă – dintre România şi Banca Europeană de Investiţii. România împrumută 600 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru construcția autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani, finanțată cu 1,95 miliarde de euro și din PNRR.
„Am votat acest proiect de lege pentru dezvoltarea României, un obiectiv urmărit de foarte mulți ani, de a avea legate prin drumuri de mare viteză regiunile istorice ale țării. Este un proiect cu o valoare foarte mare, de 6,7miliarde de euro și îmi doresc să fie gata cât mai repede, așa cum îmi doresc să finalizăm drumul expres Arad – Oradea, autostrada Nădlac – București și Autostrada Transilvaniei”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Drumul va avea 319 km, profil 2×2 benzi de circulație, între Ploiești si Pașcani și este împărțit în patru secțiuni: Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focșani, cu o lungime de 82,44 km; Focșani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Pașcani, cu o lungime de 77,39 km.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)