Peste 60 de migranți ascunși în camioane, descoperiți la frontierele Nădlac I și II





Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II au depistat 61 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru mijloace de transport. Camioanele erau încărcate cu gresie, containere modulare și piese auto ce trebuiau să ajungă la societăți comerciale din Germania, Ungaria și Austria.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, un bulgar și un ceh aflați la volanul a două ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia, respectiv Bulgaria și a unei autoutilitare înmatriculate în Cehia. Șoferii transportau un container modular, gresie și piese auto pentru societați comerciale din Germania, Ungaria și Austria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, în total, 59 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Turcia, Irak, Bangladesh, Nepal , Pakistan și Etiopia, intrați legal în România”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc, descoperindu-se în compartimentul destinat odihnei șoferului, două persoane. Este vorba despre cetățeni din Siria.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)