Concursul național de dans sportiv „Cupa Ballroom“ ajunge la ediția a XIII-a





Cea de-a XIII-a ediție a Concursului național de dans sportiv „Cupa Ballroom“ va avea loc în 23 septembrie, de la ora 9:00, la Sala Polivalentă din Arad, evenimentul urmând să reunească peste 400 de sportivi din toată țara, care vor fi jurizați de arbitri de renume din cadrul FRDS.
Evenimentul este înscris în programul competițional al Federației Române de Dans Sportiv, căreia clubul îi mulțumește pentru suportul oferit an de an în organizarea unei competiții de nivel înalt.
Pe parcursul întregii zile, concursul va fi împărțit în patru programe, care vor cuprinde mai multe categorii: fete solo, debutanți, precompetiționali, hobby, clasa E, clasa D, open basic și open (aceasta din urmă fiind clasa cu cel mai ridicat nivel).
Competitiile vor fi organizate pe grupe, unde vor participa sportivi cu vârste cuprinse între 4 – 7 ani, 8 – 9 ani, 10 – 11 ani, 12 – 13 ani, 14 – 15 ani și 16 – 35 ani.
Prin organizarea acestei competiții se urmărește dezvoltarea sportului – ramura dans sportiv – în orașul Arad, ridicarea nivelului tehnic al sportivilor arădeni, educarea părinților pentru a înțelege că sportul este esențial în dezvoltarea armonioasă, atât din punct de vedere mental, cât și din punct de vedere fizic a copiilor, dar și prezentarea unui spectacol de dans si măiestrie sportivă la care sunt invitați toți iubitorii acestui sport.
Concursul național de dans sportiv „Cupa Ballroom“ este organizat de Clubul Sportiv Ballroom Arad, care dorește să mulțumească în mod special Centrului Municipal de Cultură și Primariei Arad pentru sprijin și susținere.
„Suntem foarte bucuroși pentru că am reușit să creăm o mare familie, unde copiii și nu numai pot practica acest minunat sport, care este jumătate artă și jumătate sport.” a declarat Mirela Costea, președintele Ballroom Dance și organizatorul principal al acestui concurs.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)