El este Sebastian, tânărul care a învins cancerul, dar apoi a fost ucis cu un cuțit la o petrecere de majorat





Sebastian, un tânăr de 20 de ani din comuna Ciurea(județul Iași), a avut o poveste de viață teribilă. La vârsta de 14 ani, Sebastian a fost diagnosticat cu cancer la coloană, dar a reușit să învingă boala.
Sâmbătă seara, el a participat la o petrecere de majorat din comuna Ciurea, iar la un moment dat a izbucnit un conflict între doi dintre participanți.
Sebastian s-a băgat să-i despartă pe aceștia și a fost înjunghiat. Tânărul înjunghiat a fost găsit în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat. Cadavrul său a rămas la locul faptei pentru ca polițiștii și procurorii să facă cercetările necesare.
Un alt participant la petrecere a ajuns la spital cu răni foarte grave.
Părinții lui Sebastian au spus, potrivit Aloiași.ro, că „la 14 ani a făcut cancer pe coloană. Și au venit doctorii și ne-au spus că este mort pe masa de operație. După aia ne-au anunțat că este o eroare, iar copilul și-a revenit. Dumnezeu l-a salvat. Și acum l-a omorât un boschetar”.
Tatăl lui Sebastian a scris și un mesaj pe pagina sa de Facebook: „Copilul meu mult iubit si prețuit ai învins o boală cruntă pe când aveai doar 14 ani, ai luptat și ai învins, azi în schimb Dumnezeu a decis că trebuie să mergi la el printre îngerii săi preferați, a decis că ești prea bun și prea luminos pentru această lume nedreaptă care ți-a luat viața prea devreme. Drum lin iubitul meu copil”.
Sursa: Știri pe surse
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?