Echipa de la Penitenciarul Arad obține victoria la „Cupa de Vest” – campionatul de minifotbal regional





Comunicat. Campionatul regional „Cupa de Vest” la minifotbal a ajuns la cea de-a XV-a ediție și a demonstrat încă o dată că sportul poate fi o cale importantă spre reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
Evenimentul, organizat cu succes de Penitenciarul Arad, a avut loc ieri la Sala de sport „Mihai Botez” a Universității „Aurel Vlaicu”, din Arad și a adunat șapte unități penitenciare din întreaga zonă: Arad, Aiud, Deva, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Timișoara și Centrul Educativ Buziaș.
Această inițiativă de a organiza competiții sportive în cadrul penitenciarelor are ca obiectiv principal crearea de oportunități constructive pentru persoanele private de libertate și dezvoltarea unor abilități sociale și fizice. Participarea la astfel de evenimente sportive reprezintă o modalitate esențială de valorificare a timpului petrecut în detenție și contribuie semnificativ la procesul de reintegrare socială.
Echipa Penitenciarului Arad a demonstrat că perseverența și determinarea pot aduce triumfuri notabile, iar prin eforturile depuse, a reușit să câștige Cupa de Vest, readucând trofeul acasă după o perioadă în care acesta a lipsit.
Premiile și diplomele de participare au fost înmânate de către domnul Ovidiu Hațegan, un arbitru internațional recunoscut, ceea ce adaugă și mai mult prestigiul victoriei noastre.
„Felicitări colegilor din cadrul unității noastre care s-au implicat în organizarea activității și în antrenarea echipei, precum și persoanelor private de libertate participante”, transmite Penitenciarul Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este