Protestul de la Judecătoria și Tribunalul Arad, suspendat în urma unei obiecții de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională





Judecătoria Arad a anunțat luni, 11 septembrie, că în urma Adunării Generale a judecătorilor din cadrul instanței, s-a decis, cu majoritatea celor prezenți, ca începând de astăzi să suspende forma de protest „adoptată prin Hotărârea nr. 4 a Adunării generale din data de 20 iunie 2023 privind amânarea soluţionării cauzelor aflate pe rol, iar activitatea de judecată să fie reluată în condiţii normale”.
Pentru adoptarea acestei hotărâri a fost avut în vedere faptul că „prin Decizia nr. 468 din 02.08.2023, Curtea Constituţională a României a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I-IV, art. XIII alin. (5) şi (6) şi art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (anexele 1-3), precum şi a legii în ansamblul său, şi a constatat că aceste prevederi legale sunt neconstituţionale”.
În momentul de faţă sunt vehiculate în spaţiul public mai multe amendamente privind proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, respectiv Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu privire la condiţiile de pensionare ale magistraţilor, în vederea punerii acestora în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 467/2023, amendamente care – potrivit Judecătoriei Arad – „nu satisfac întru totul solicitările magistraţilor avute în vedere la iniţierea formei de protest”.
„Totuşi, niciunul din aceste proiecte vehiculate în spaţiul public nu a fost asumat public de către Guvern sau Parlament şi nu a fost transmis pentru consultare şi avizare Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că nu se cunoaște forma care urmează a fi propusă spre adoptare. În aceste condiţii, s-a apreciat că se impune suspendarea formei de protest până în momentul în care se va cunoaşte forma asumată de legiuitor şi conformitatea acesteia cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 467/02.08.2023”, a transmis Judecătoria Arad.
De altfel, Tribunalul Arad a anunțat miercuri, 30 august, încetarea formei de protest – care a fost adoptată în 20 iunie – și reluarea activității de judecată în condiții normale, însă nu și motivele care au stat la baza acestei hotărâri.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)