Otele face spectacol în tricoul celor de la CFR Cluj: „dublă” cu Botoșani





Philip Otele a fost pentru o scurtă perioadă idolul tribunelor de la Arad. După un an și jumătate petrecut la UTA, nigerianul a semnat, încă din iarnă, cu CFR Cluj, echipă la care a ajuns abia în această vară după ce din ianuarie și până la meciul de la baraj contra lui Gloria Buzău nu a mai fost decât sporadic titular la Arad.
Mulți au văzut cu scepticism transferul său la CFR. „Va păți ca Roger, va ajunge pe la liga a treia și se va ruga să îl ia UTA înapoi”, au fost multe dintre părerile arădenilor.
Într-adevăr, Otele nu a început ca titular acest sezon la CFR. A intrat des din postura de rezervă, dar după plecarea lui Yeboah în Danemarca, Philip a devenit jucător de bază în angrenajul grupării din Gruia și nu a înșelat deloc așteptările antrenorului italian Andreea Mandorlini.
A fost jucătorul meciului în derby-ul Clujului, atunci când a marcat un gol și a fost coautor după o fază excepțională la un altul, meci câștigat de CFR cu 4-3 după ce a fost condusă cu 2-0, iar aseară a marcat o „dublă” excepțională în poarta celor de la Botoșani, cu două goluri la vinclu.
„Sunt fericit pentru că am câștigat cele trei puncte. Sunt fericit că am reușit să marchez în prima repriză, mă bucură foarte mult. Cred că sunt un jucător care atacă bine. Îmi place mult noua mea poziție.
Totul e posibil în fotbal. E important că am rămas modești. Am văzut atâtea meciuri și în Superliga orice e posibil.
Toți știu că CFR încearcă să câștige titlul în fiecare an. Nu suntem încă la 100% potențial, când vom fi o să fim și mai puternici”, a spus Otele după meciul de aseară cu FC Botoșani, meci câștigat de CFR cu 3-1.
El a devenit repede un jucător adulat în Gruia, tribuna cerând ca el să execute penalty-ul primit de CFR la scorul de 2-0, penalty executat în cele din urmă de grecul Tachtsidis.
Citește și:
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)