S-a lăsat din nou cu protest și la ANAF Arad. Întâlnirea cu ministrul Finanțelor a fost nesatisfăcătoare (Video)
Un nou protest spontan a fost organizat, vineri dimineață, de angajații de la ANAF din Arad, care au urmat exemplul colegilor din țară, determinați de lipsa de reacție a ministrului Finanțelor față de solicitările sindicaliștilor.
Angajații se tem, printre altele, că dacă proiectul de ordonanță va fi aprobat în formatul actual, mulți riscă să își piardă complet locul de muncă, iar alții ar urma să piardă un procent considerabil la salariu.
„Întâlnirea de azi cu ministrul Finanțelor nu a adus nicio noutate și nici nu a prezentat premisele reale ale unei soluționări pentru revendicările noastre.
Ministrul Finanțelor a solicitat un nou răgaz, pentru ca primul ministru să studieze documentele transmise de M.F. (ordonanța egalizare salarii și memorandum) și ne-a sugerat să solicităm o întâlnire cu premierul, în funcție de agenda dânsului, la care să-i expunem și noi problemele și revendicările.
Menționăm că la întâlnire au fost prezenți, pe lângă delegațiile sindicatelor, reprezentanții desemnați de colegii din minister.
Este clar că o eventuală discuție cu premierul, dat fiind și agenda externă (deplasări la Bruxelles) ar însemna un nou termen de răgaz de minim 15 zile, fără a avea siguranța unei rezolvări.
L-am informat pe ministrul Finanțelor că nu putem accepta o nouă amânare, iar membrii de sindicat nu pot fi opriți să protesteze”, transmite sindicatul.
Printre solicitările sindicaliștilor, amintim egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcție, grad profesional și gradație în cadrul sistemului fiscal și introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaționale „finanțe” și a unei grile de salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)