Bărbat din Sântana oprit în trafic, în flagrant delict, de polițiștii arădeni pentru contrabandă





Comunicat IPJ Arad – Contrabandă cu țigări
În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, cu sprijinul polițiștilor orașelor Sântana și Curtici și al polițiștilor criminaliști, în ziua de 23 august a.c., a fost depistat în trafic, în flagrant delict, un bărbat de 38 de ani, din Sântana.
Bărbatul se deplasa cu un autoturism pe D.J. 792/C, la oprirea acestuia, fiind găsite, în interiorul vehiculului, 10.000 de pachete de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă, netimbrate (200.000 de țigarete).
Din cercetări, a reieșit că bărbatul ar mai fi deținut 3.400 de pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă (68.000 de țigarete), netimbrate, într-un autoturism parcat în localitate.
Tot în cursul zilei de ieri, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție, la domiciliul celui în cauză.
În urma acestor activități, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13.400 de pachete de țigarete netimbrate (268.000 de țigarete) și două autoturisme, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și: Țigări de contrabandă în valoare de 2 milioane de lei confiscate de polițiștii arădeni
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este