Și angajații de la Casa de Pensii Arad protestează împotriva prevederilor ordonanței guvernamentale





Și angajații de la Casa de Pensii din Arad s-au alăturat colegilor din țară, pentru a doua zi consecutivă, într-un protest spontan prin care doresc să-și exprime nemulțumirile față de prevederile din proiectul de ordonanță guvernamentală.
Este a doua instituție a statului care iese la protest, după ce a apărut în spațiul public proiectul OUG. Amintim că săptămâna trecută angajații de la Finanțe au făcut la rândul lor proteste spontane.
Ce solicită angajații Caselor de Pensii din întreaga țară
Sindicatul Casei de Pensii solicită Guvernului ca hotărârile privind reorganizarea instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii să se ia după analize și studii adevărate privind munca angajaților: normarea personalului în funcție de volumul de activitate al instituției – beneficiari vs. număr angajați; un dialog social adevărat atunci când se iau măsuri privind activitatea și drepturile angajaților, să nu se mai facă discriminări față de instituții din alte ministere privind salarizarea și condițiile de muncă, negocierile să fie reale și proiectul privind noua lege a salarizării să fie transparent, să se mențină locurile de muncă și angajările pe locurile vacante; să se stopeze defăimarea personalului din Ministerul Muncii prin informarea corectă a opiniei publice privind munca și implicarea angajaților din Ministerul Muncii; să se egalizeze salariile angajaților din subordinea Ministerului Muncii cu cele de la nivel central și să se includă în noua Lege a salarizării într-o familie ocupațională fără discriminare.
De asemenea, se solicită indexarea salariilor cu rata anuală a inflației, iar cumulul salariu/ pensie să fie realizat fără excepții, pe principiul „totul sau niciunul”.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)