Peste 16 tone de deșeuri oprite la intrarea în țară, la Nădlac II





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 16 tone de deșeuri. Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în data de 16.07.2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetățean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri sub formă de îmbrăcăminte de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 16.660 de kg de deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)