„Funny gas” face victime pe litoral în Europa, dar și în România
În stațiunile de pe litoral din Europa, dar și din România, au apărut noi droguri. În acest sezon, drogul cel mai ”la modă” este ”Funny gas”, adică gazul ilariant sau protoxidul de azot. Acest gaz poate avea efecte devastatoare asupra sănătății, pentru că există riscul de paralizie sau de infarct, mai ales dacă este combinat cu alcoolul sau cafeaua.
„Din păcate, acest drog este răspândit la nivel european, s-a răspândit și la noi în țară, sunt indici de creștere, distribuție și consum al acestui gaz. Gazul datează de aproximativ 200 de ani, a fost identificat de către un chimist și are un scop medical, un scop în industria alimentară dar și auto. Se pare că traficanții de droguri i-au găsit și o utilitate recreațională”, a explica la Digi24, Cătălin Țone, expert antidrog.
„Funny gas” – efecte negative
La petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenții și tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuș care degajă în interiorul balonului substanța mai sus menționată.
Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut și sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinație cu alte substanțe, în special ca anestezic, dar și în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frișcă (inhalarea acestei substanțe fiind strict interzisă).
Ca și efecte negative menționăm încetinirea timpului de reacție a corpului uman, transpirația excesivă, greață, vărsături, amețeală, oboseală, halucinații, distorsiuni de sunet și pierderi de memorie.
În cazul în care, după inhalare, semnele și simptomele sunt cele ale unei reacții alergice (febră, frisoane, urticarie, respirație dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgență a ajutorului medical.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)