O nouă benzinărie, cu restaurant și spălătorie auto pe autostradă, la Arad – un proiect al Pro Arhitectura





Primăria Municipiului Arad a publicat un proiect de hotărâre, aflat în faza de transparență decizională, ce prevede construirea pe autostrada A1, la Arad, a unei noi stații de carburanți, care va avea și un restaurant, respectiv o spălătorie auto. Elaboratorul proiectului este Pro Arhitectura, coordonator Gheorghe Seculici, iar beneficiarul este firma bucureșteană CIC Green Energy Alpha S.R.L.
Terenurile respective se întind pe aproximativ 1,6 ha, sunt încadrate în CF-uri drept „teren arabil” și sunt situate pe o parte și alta a autostrăzii A1, în apropiere de intercalarea cu autostrada A11 către municipiul Arad. „Zona studiată este amplasată la Nord și Sud de Autostrada A1 Arad Nădlac, km 548+340, astfel: ZONA 1 și ZONA 2 este amplasată pe partea dreaptă a autostrăzii, spre Pecica, iar ZONA 3 și ZONA 4 este amplasată pe partea stângă a autostrăzii A1 Arad Nădlac, spre Pecica”, se arată în proiect.
Aflăm că terenurile au fost cumpărate de firma din București în anul 2022, la suma totală de 18.517 euro, dar că obținuse pentru planurile sale certificatul de urbanism de la Primărie încă din 2020 întrucât avea asupra lor drept de superficie pentru o perioadă de 2 ani.
Totodată, de menționat că încă din decembrie 2018 a fost aprobat un Plan Urbanistic Zonal pentru construirea unei stații de carburanți, cu restaurant și spălătorie de camioane, proiect al cărui beneficiar era atunci Park Autoband Expres SRL, o firmă din Arad înființată în 2016, dar care din 2017 are cifra de afaceri zero. Astfel, proiectul a fost practic preluat ulterior de CIC Green Energy Alpha.
Înălțimea construcțiilor maximă propusă este de 3 etaje (max. 15 metri) și un procent de minim 10% spații verzi.
Proiectul poate fi studiat în întregime pe site-ul Primăriei Arad (vezi AICI), iar până la data de 4 august cei interesați pot transmite sugestii pentru modificarea lor, la Registratura Primăriei.
Ulterior acestei perioade, va mai fi nevoie de obținerea aprobării consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe de Consiliu Local pentru a putea apoi începe lucrările de construcție propriu-zise.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)