Controalele comisiilor fac alte 30 de „victime” în țară. Altor 36 de centre pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii, li s-au suspendat activitatea
Numărul centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii închise în urma controalelor autorităţilor a ajuns la 30, sâmbătă, în cazul altor 36 de astfel de unităţi fiind suspendată activitatea. Valoarea amenzilor date până în prezent depăşeşte 1,2 milioane de lei.
Din raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, rezultă că în perioada 10-15 iulie, la nivel naţional au fost făcute controale la 2.658 de servicii sociale.
În total, au fost închise 30 de centre (sau componente ale acestora), din care 11 în Bucureşti, câte două în Constanţa, Dolj, Giurgiu, Maramureş, Teleorman şi câte unul în Călăraşi, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Tulcea şi Vaslui.
De asemenea, a fost suspendată activitatea a 36 de centre, din Arad (1), Bucureşti (16), Cluj (1), Dolj (1), Giurgiu (7), Ilfov (4), Olt (1), Satu Mare (1), Timiş (3), Vâlcea (1).
Au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 98 de amenzi, în cuantum total de 1.251.000 de lei.
Sâmbătă, au fost verificate 178 de entităţi şi au fost dispuse suspendări/ inchideri temporare.
Mai multe detalii AICI

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)