Tribunalul Arad anunță începerea vacanței judecătorești. Protestul continuă





Tribunalul Arad anunță începerea vacanței judecătorești din 3 iulie. Vacanța judecătorească se va încheia la 1 septembrie.
Pe durata vacanței judecătorești, la Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele 8:30-10:30, iar preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la registratură, în intervalul orar 08:30 – 10:30. Eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri în intervalul orar 11:00- 12:00, la registratură.
Începând cu data de 4 septembrie 2023, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.
„Precizăm că, în perioada vacanţei judecătoreşti vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate”, anunță Tribunalul Arad.
De asemenea, la nivelul instanței arădene – și nu numai – este în desfășurare un protest „față de modul neloial în care a fost prezentată noua propunere de modificare a Legii nr.303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, cu privire la condiţiile de pensionare ale magistraţilor”. Pe perioada desfășurării protestului vor fi soluționate numai cauzele urgente.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.