Sergiu Bîlcea: „PNL respectă angajamentul și depune mandatul de premier în 26 mai!”(P)





„Este pentru prima dată când un guvern nu se agață de scaun și își depune mandatul pentru a respecta cuvântul dat”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a spus că PNL își respectă angajamentul și Nicolae Ciucă va depune mandatul de premier în 26 mai, pentru ca PSD să poată prelua conducerea executivului. Până atunci, vor avea loc negocieri politice pentru noul Guvern.
„Trebuie să respectăm cuvântul dat și înțelegerea pe care o avem cu partenerii de guvernare. Îmi doresc să votăm un nou Guvern cât mai rapid. Sunt aproape patru ani de când PNL se află la guvernare, am trecut prin pandemie, prin criza generată de război și costul energiei, nu am fugit de responsabilități chiar dacă o guvernare în acest context duce la erodare. Prioritatea este o guvernare stabilă care să ajute România în această perioadă, dezvoltarea prin absorbția de fonduri europene”, a spus Sergiu Bîlcea.
Întrebat dacă UDMR trebuie să rămână la guvernare, acesta a spus că la Arad PNL are o bună guvernare cu UDMR și își dorește să rămână în aceeași formulă și pe viitor. Totuși, negocierile sunt complicate de dorința PSD de a păstra Ministerul Transporturilor și de a renegocia protocolul.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)