Ministrul de Interne critică flagrantul DNA care a vizat doi polițiști: „Eu nu sunt adeptul acestor spectacole televizate”





Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a vorbit vineri despre cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră Bucureşti prinşi când luau mită şi a subliniat că astfel de practici sunt de „netolerat” în MAI, iar cei care sunt „tentaţi” vor ajunge în aceeaşi situaţie, scrie știripesurse.ro.
Potrivit sursei menționate, care citează Agerpres, Bode a declarat: „Ministerul Afacerilor Interne este interesat să elimine din structurile sale astfel de elemente care nu ne fac cinste. Eu am comunicat în permanenţă celor două structuri, eu le numesc ‘sistemul imunitar’ al ministerului nostru – Direcţia Generală de Protecţie Internă, respectiv Direcţia Generală Anticorupţie. În permanenţă le-am comunicat să acţioneze pe linia prevenţiei. Este mult, mult mai uşor şi mai ieftin decât să combaţi. Ieri am asistat la combaterea unei astfel de activităţi reprobabile. Vreau să transmit un mesaj către toate structurile MAI, către toţi angajaţii MAI care, poate, la un moment dat, ar fi tentaţi să procedeze precum au procedat cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră din Bucureşti. Mai devreme sau mai târziu, vor ajunge în situaţia celor doi poliţişti de la Bucureşti. De aceea, să se gândească de 100 de ori la jurământul pe care l-au depus, la familia lor înainte de a proceda aşa cum au procedat colegii lor, indiferent de greutăţile prin care poate trec, de situaţia în care se află. Astfel de practici sunt de netolerat în MAI”.
Totodată, scrie știripesurse.ro, ministrul de interne şi-a exprimat dezacordul pentru modul în care s-a realizat acest flagrant, afirmând că nu este un susţinător al acestor acţiuni, „cu toată presa în jur”.
„Dincolo de modul în care s-a realizat acest flagrant, cu dumneavoastră prezenţi acolo, eu nu sunt adeptul acestor spectacole televizate. Flagrantul este flagrant şi îşi urmează cursul. Dacă aşa au ales unii să comunice această situaţie, este treaba lor. Pe noi ne interesează să curăţăm sistemul de astfel de elemente”, a conchis Bode.
Conform știripesurse.ro, doi poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că ar fi primit mită de la 23 de conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi, a unui comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, şi a unui agent şef de poliţie în cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Mai multe AICI
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)