Cazul Dumitru Șerban a creat un precedent, iar acum consilierii au votat modificarea Regulamentului în CLM





Informația apărută în mass media că sculptorul Dumitru Șerban – președinte al UAP Arad – a fost colaborator al Securității când era student i-a determinat pe consilierii locali să-i retragă titlul de cetățean de onoare al Aradului, în data de 31 ianuarie a acestui an. Tot atunci, aceștia și-au exprimat dorința de a modifica regulamentul ca pe viitor să nu se mai repete astfel de cazuri.
În acest sens, a fost întocmit un proiect de hotărâre care modifică actualul regulament, la inițiativa consilierilor locali Naaji Antoanela, Ilioni Florin, Aur Csilla, Bognar Levente, Costea Cătălin, Vlad Codrin Dacian și Galea Cristian. Proiect a fost aprobat în unanimitate de consilieri în ședința de miercuri, 26 aprilie.
Astfel, la acordarea viitoarelor titluri de cetățean de onoare, ori a altor distincții, persoanele care au fost descoperite că au lucrat/colaborat într-un anumit punct al vieții cu Securitatea nu vor putea fi propuse spre premiere. Mai mult, în cazul în care se descoperă ulterior decernării titlului/distincției, municipalitatea va avea un termen legal de 45 zile să revoce titlul oferit.
Lilioara Stepănescu, secretarul Municipiului Arad, ne-a explicat că acest lucru nu înseamnă că nu vor mai putea fi revizuite și cazuri mai vechi, amintind că sculptorului Dumitru Șerban i-a fost revocat titlul „pe motive de prejudiciere a imaginii Aradului”, astfel că noile specificații din regulamentul actualizat (revocarea în termen de 45 zile) vin doar ca o pârghie suplimentară pentru situații în care se descoperă astfel de cazuri. Totuși, ne-a explicat aceasta, de acum cei cărora li se va înmâna titlul de cetățean de onoare al municipiului Arad vor fi nevoiți să semneze și o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă că nu au fost colaboratori ai Securității.
Citește și: Cazul Dumitru Șerban sau cum e când ipocrizia aneantizează rațiunea • Special Arad · ultimele știri din Arad
Comentariile portalului
Cetatene, hai cu răspunsul🤣 Daca ai greșit, și așa e, spune-o, sau voi, ,,suveranistii" Piticului Pinocchio nu greșiți?
Nu, nu ai înțeles. Linkul pus de tine e al unui revânzător. Faptul că poți cumpăra un produs și de la ruși nu înseamnă (...)
Dacă nu se disjunge dosarul spre Falcă este pistol cu apă. Doamna nu a lucrat singură. Toată lumea știe ca era pușculița lui Falcă