Gyuszi Balint: „Șansele noastre de salvare s-au diminuat”





UTA a pierdut un nou meci în Superliga și se îndreaptă spre liga secundă. Gyuszi Balint a apărut la interviul după meci și a spus că nu se gândește să plece, fiind încrezător că poate salva echipa, deși în acest moment a mai rămas doar varianta salvării în urma unui baraj.
Gruparea arădeană va disputa joi semifinala Cupei României pe Cluj Arena, contra echipei Universitatea Cluj, dar gândurile lui Balint par a fi concentrate dincolo de acest meci, pe disputele din campionat cu Hermannstadt și FC Argeș.
„Prima lovitură liberă am luat gol. Cu Botoșani s-a întâmplat la fel. A fost un început echilibrat de joc, dar am luat gol după o greșeală greu de explicat. În a doua repriză am egalat, am pus presiune și apoi a fost acea minge pierdută inexplicabil la mijlocul terenului după care sistemul de prevenție a fost groaznic.
Am încercat după acel gol toate variantele ofensive, cu doi atacanți, cu Otele, dar Chindia este o echipă care știe să țină de rezultat. În acest moment nu putem să ne gândim decât la un loc de baraj, dar și pentru acel loc avem de luptat, avem niște meciuri teribile.
În momentul acesta pentru noi important este campionatul. Avem o semifinală de cupă, dar gândurile noastre sunt la campionat. Avem trei zile la dispoziție să găsim soluțiile apte din punct de vedere fizic și mental pentru semifinala cu Universitatea Cluj. Doza noastră de încredere este scuturată destul de tare. Avem un meci foarte greu cu Hermannstadt după care urmează un alt meci capital cu FC Argeș.
Ducem lupta până la final, nu este nimic pierdut, chiar dacă șansele noastre de salvare s-au diminuat. Vom lupta pentru baraj.
Și pentru băieți este foarte dificil momentul și trebuie să conștientizăm cu toții că trebuie să luptăm pentru a ne asigura acel loc la baraj.
Eu am încredere că putem să ne salvăm”, a spus Balint la finalul partidei pierdute de UTA pe terenul Chindiei.
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)