Deputatul PNL, Sergiu Bîlcea: „Rotativa guvernamentală este necesară pentru a respecta calendarul reformelor!” (P)





Funcțiile în Guvern sunt mai puțin importante decât voința politică de a respecta calendarul reformelor asumate, apreciază deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad. Acesta a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că preluarea conducerii Guvernului de către PSD reflectă dorința de respectare a reformelor.
„Investițiile pe care contează România pentru dezvoltare merg mână în mână cu realizarea unor reforme pentru o economie sustenabilă. Realizarea unei majorități de guvernare între PNL și PSD a fost dificilă, pentru că suntem partide diferite și în multe privințe opuse. Alianța cu PSD a fost necesară pentru a trece peste criza sanitară și economică și pentru a realiza o serie de reforme necesare în societate. În acest moment, punerea în discuție a rotativei guvernamentale înseamnă de fapt ezitarea PSD de a prelua conducerea Guvernului și este un semnal negativ pentru angajamentul de asumare a reformelor. Cred că partenerii din PSD trebuie să lase deoparte calculele politice și electorale și să își asume responsabilitatea pentru programul de guvernare, atât pentru măsurile pozitive cât și pentru eventualele nemulțumiri pe care le produce. Așteptăm din partea PSD și a domnului Marcel Ciolacu să își respecte cuvântul față de români în primul rând, să își asume responsabilitatea pentru reforme, să accesăm fondurile europene din PNRR pentru dezvoltarea României”, a spus Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)