Reacția Poliției Arad la materialul „Film de groază în Arad. După o ceartă în trafic, o șoferiță ia pe capotă o femeie, o aruncă pe jos”





La nici două ore de la publicarea materialului “Film de groază în Arad. După o ceartă în trafic, o șoferiță ia pe capotă o femeie, o aruncă pe jos, trecând milimetric pe lângă tragedie”, pe Special Arad, Inspectoratul Județean de Poliție Arad iese public pentru a confirma incidentul, precizând următoarele: „Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, Compartimentul de Relații Publice al IPJ Arad este abilitat să comunice următoarele: În ziua de 4 aprilie a.c., în jurul orei 15,50, a fost sesizat, prin 112, un scandal între două femei, pe Bd. Gheorghe Magheru, din municipiu. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul unul conflict spontan, o femeie de 65 de ani, din Arad, ar fi accidentat o femeie de 35 de ani, din Arad. Victima a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale și acordarea de îngrijri medicale. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Micalaca, pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale care se impun, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe”.
Reamintim cititorilor faptul că, în dezvăluirea făcută publică de Special Arad, a fost indicat deja faptul că polițiștii arădeni „au strâns un dosar destul de voluminos cu martori și filmări și că dosarul va ajunge la procurori”.
Citiți materialul care a atras reacția IPJ Arad „Film de groază în Arad. După o ceartă în trafic, o șoferiță ia pe capotă o femeie, o aruncă pe jos, trecând milimetric pe lângă tragedie | Video”
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este