Scandalul cerealelor ieftine din Ucraina: Polonia și Ungaria suspendă importurile





La scurt timp după ce Polonia a anunțat că va interzice importurile de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local, și Ungaria a luat aceeași decizie. Cele două guverne au luat această măsură după ce o avalanşă a ofertei a redus preţurile în întreaga regiune, informează Agerpres, citând Reuters.
Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de decizia poloneză, spunând că „rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei”.
După ce invazia Rusiei a blocat unele porturi de la Marea Neagră, cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să staţioneze în statele din Europa Centrală din cauza blocajelor logistice, preţurilor şi a vânzărilor pentru fermierii locali.
„Rămânem prietenii Ucrainei”
Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene luna trecută, prim-miniştrii din cinci ţări est-europene au informat despre o creştere fără precedent a produselor precum cereale, seminţe oleaginoase, ouă, carne de pasăre şi zahăr şi au spus că ar trebui luate în considerare tarife la importurile agricole ucrainene.
Impactul ofertei excesive a creat o problemă politică pentru Partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, aflat la guvernare, într-un an electoral şi cu o economie împotmolită în stagflaţie.
Citește mai mult pe Agerpres.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)