Finlanda devine astăzi oficial al 31-lea membru NATO. Reacția Rusiei
Steagul Finlandei va fi arborat la sediul NATO din Bruxelles, astăzi, 4 aprilie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la ora 15:00, scrie Libertatea. Anunțul că Finlanda devine marți cel de-al 31-lea membru al NATO a fost făcut luni, 3 aprilie, de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
Finlanda și Suedia au depus împreună, în mai 2022, solicitarea de aderare la spațiul Schengen, renunțând la decenii de neutralitate ca urmare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Aderarea lor a fost însă întârziată de Turcia și Ungaria, care au aprobat în cele din urmă doar candidatura Finlandei.
Reacția Rusiei nu s-a lăsat așteptată, scrie pagina web Radio Europa Liberă. Ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Alexandr Grușko, a declarat luni că Rusia își va întări capacitatea militară în regiunile sale de vest și nord-vest ca răspuns la intrarea Finlandei în NATO.
„O parte din măsuri au fost deja anunțate. Ne vom consolida potențialul militar în direcția vest și nord-vest. În cazul în care forțele și echipamentele altor țări ale NATO vor fi staționate în Finlanda, vom lua măsuri suplimentare pentru a asigura în mod fiabil securitatea militară a Rusiei”, a declarat adjunctul lui Serghei Lavrov, citat de Reuters.
Jens Stoltenberg a spus, într-un interviu pentru Politico, că obiectivul lui e ca și Suedia să adere la Alianţa Nord-Atlantică până în iulie, la Summitul de la Vilnius din 11-12 iulie.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)