Rețeaua de canalizare se extinde către Mândruloc și Cicir
Peste 3000 de locuitori din Mândruloc și Cicir vor beneficia de rețea de canalizare. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a semnat astăzi certificatul de urbanism pentru extinderea rețelei de canalizare în cele două localități din comuna Vladimirescu.
Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu, a declarat: „Introducerea canalizării în Mândruloc și Cicir este cea mai importantă investiție în aceste două localități. Valoarea totală a lucrării este de 38,6 milioane lei și cuprinde aproximativ 30 km de canalizare apă menajeră pe străzile celor două localități.
Investiția va deservi peste 3000 de locuitori. Proiectul este depus la Ministerul Dezvoltării, prin programul PNRR, componenta – C1 Managementul apei. Pentru administrația locală din Vladimirescu crearea tuturor condițiilor pentru confortul zilnic al cetățeanului și învățământul sunt cele două axe pe care lucrăm încă de la începutul mandatului”.
Rețelele vor avea rolul preluării apelor uzate menajere de la imobilele din Cicir și Mândruloc și transportul acestora la rețeaua de ape uzate a localității Vladimirescu, apoi la stația de epurare Arad. Între localitățile Mândruloc-Vladimirescu și Vladimirescu-Arad transportul se va face prin pomparea apelor uzate.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)