Săptămâna viitoare începe Festivalul de muzică religioasă, ediția a III-a
Festivalul de muzică religioasă ajunge la ediția cu numărul 3, săptămâna viitoare. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 martie – 1 aprilie și va conține concerte de diferite tipuri de muzică religioasă, cât și o conferință de tip dezbatere pe aceeași temă.
Organizatorul principal al evenimentului este Asociația Europeanul, avându-i ca parteneri pe Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, Universitatea Aurel Vlaicu, Colegiul de Arte Sabin Drăgoi și Filarmonica Arad.
Programul ediției din acest an este după cum urmează:
Joi, 30 martie, între 13:00-16:00:
Sala Ferdinand a Primăriei Arad – dezbatere pe tema: „Rolul Muzicii Religioase în Mileniul al treilea; Moderator „: pr. dr. Ioan Tulcan
Vineri, 31 martie, ora 19:00:
Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Arad – Centru – Concert vocal-simfonic, Corul Eutherpe, Corul Voci de Primăvară, Corul Clopoțeii de argint și Orchestra Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad
Sâmbătă, 1 aprilie, ora 17:00:
Filarmonica Arad – Concert religios – Corul Academic al Filarmonicii Arad, corurile și grupurile corale ale cultelor religioase din Arad
30 martie – 1 aprilie, între 16:00-19:00:
în spații publice din municipiul Arad – Recitaluri instrumentale – Fanfarele cultelor religioase din Arad
Accesul la evenimente este gratuit.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)