Dan Petrescu, revoltat de transferul lui Roger la UTA! „Trebuia să fie la noi”





Dan Petrescu (55 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, se declară revoltat de modul în care brazilianul Roger (26 de ani) a ajuns să evolueze pentru UTA. Roger a reziliat unilateral contractul cu CFR Cluj și s-a întors la UTA. Petrescu nu înțelege cum a fost posibilă o astfel de mutare.
„Nu avem un lot cum mi-aș dori să fie. Am zis-o mereu, ni se taie jucători, pleacă jucători care nu sunt pe listă. E cazul lui Roger. El trebuia să fie la noi, joia viitoare joacă împotriva noastră.
Eu nu mai înțeleg fotbalul, nu mai înțeleg ce reguli sunt în fotbalul ăsta. El are contract cu tine și pleacă atunci când vrea. Pe mine mă depășește ce se întâmplă acum la fotbal, cum un jucător pleacă unde vrea el, când vrea el. Avea contract cu noi, a plecat și joacă la alții.
Așa ceva… ce listă, mă?! Să ne lase în pace cu lista asta a lor. Asta e problema numărul 1, că nu avem jucători de atac suficienți, să schimb cum vreau eu”, a spus Dan Petrescu într-o conferință de presă, scrie gsp.ro.
Mijlocașul brazilian Roger a bifat deja două noi apariții pentru gruparea arădeană.
UTA întâlnește joi pe arena din Gruia echipa antrenată de Dan Petrescu, CFR Cluj, campioană a României în ultimii cinci ani.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este