Vay a testat prima mașină teleghidată pe un drum public european
Startup-ul german Vay a introdus conceptul de vehicule electrice controlate prin telecomandă, numit „teledriving”, scrie Biziday.ro, citând Bloomberg. Acest concept este similar cu modul în care funcționează companii precum Uber sau Bolt. Concret, mașinile electrice controlate de la distanță sunt livrate către adresa aleasă de client, care apoi conduce autovehiculul către destinația dorită, iar procesul se repetă pentru fiecare client în parte.
Compania germană a transmis marți că a început să pună în aplicare noul proiect pe anumite străzi din Hamburg, după obținerea autorizației din parte administrației orașului port. Deși Vay a testat tehnologia timp de mai bine de trei ani, a fost nevoie de prezența unui șofer în interiorul vehiculelor electrice Kia, modificate, în caz de urgență.
Potrivit declarațiilor făcute pentru Bloomberg de directorul general al Vay, compania va lucra pentru a extinde proiectul și în afara Germaniei în următoarele luni.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)