„Acest meci a fost plătit, iar acum nimeni nu îl mai poate viziona”
Orlando Nicoară, directorul firmei care deține drepturile TV pentru Superliga, a reacționat dur după scandalul de xenofobie de la meciul Sepsi – FCU Craiova.
El a precizat că așteaptă decizia comisiilor de specialitate care vor ancheta incidentul și și-a exprimat dezamăgirea privind cele întâmplate.
„Este mare păcat pentru Craiova. Probabil vor risca pierderea meciului la «masa verde», cu 0-3, iar Craiova chiar începuse foarte bine acest joc. Fotbaliștii nu au nicio vină. Noi vom aștepta un raport al Comisiei Centrale, dar și o poziție de la Liga Profesionistă de Fotbal.
Nu îmi doresc să mai avem astfel de cazuri în România. Acest meci a fost plătit, iar acum nimeni nu îl mai poate viziona. Însă, suporterii la rândul lor trebuie să înțeleagă că nu mai merge așa. Trebuie să înceteze cu astfel de manifestări că uitați unde se ajunge”, a spus Orlando Nicoară, pentru ProSport.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)