Boicotul care a ajuns rapid la Viena, pe autostrada de un metru ce ducea spre nicăieri





Recunosc, n-am crezut în boicotul răsărit de nu se știe unde, după veto-ul Austriei în problema Schengen. N-am crezut, din mai multe motive.
Primo, pentru că a apărut cam suspect de repede, de parcă fusese pregătit ca o fițuică, fix pe subiect, înaintea unei teze. Și, cam la fel de suspect a prins imediat, de parcă o astfel de formă de protest, mai subtilă, mai elevată decât obișnuitele înjurături din stradă, ar fi proprie românilor – iar noi știm foarte bine că nu este! Nu știu de ce, dar încă mai am senzația că fițuica nu a fost pregătită de vreun „elev”, ci de niște „profesori” adevărați în arta manipulării maselor, exersați, probabil, și în zilele fierbinți din decembrie ’89 – iar noi știm foarte bine că implicarea „profesorilor” din Servicii este o realitate.
Poate mă înșel, dar parcă revăd un film din urmă cu 33 de ani când „a explodat mămăliga” din motive ridicole față de altele prin care trecuse poporul. Să fim, totuși, serioși: evacuarea unui preot, fie el timișorean și reformat, este un eveniment neînsemnat față de frigul, întunericul și foamea pe care le-am îndurat, cu resemnare, ani și ani. Cam așa și cu acest boicot. Am fost și suntem umiliți de americani cu vizele, iar noi nu am avut nicio reacție, n-am boicotat niciun fast-food cu franciză americană. Ca să nu mai spun că în ultimele trei decenii am fost umiliți de aproape toate națiile europene, fără să avem vreo reacție. Uniunea Europeană ne-a ținut „în șah” cu MCV-ul până au invadat rușii Ucraina și, în afara unor bancuri pe facebook sau a unor „AURisme”, nicio reacție. Din 2007 și până acum două sau trei luni, românii nu au spus nimic despre neaderarea la spațiul Schengen. Și, uite-acum ditamai boicotul pentru un veto, deși, între noi fie vorba, beneficiile apartenenței la acest spațiu sunt destul de puțin cunoscute de mulți dintre participanții la boicot.
Secundo, pregătit sau nu în vreun laborator de Servicii specializat în tot felul de manipulări, boicotul părea o formă mult prea candidă și ușor naivă, pentru a fi luată în serios ca reacție la cinismul profesionist ale ministrului de Interne și cancelarului Austriei. Nu știu din ce motiv, subconștientul meu a asociat imediat acest boicot cu celebrul protest al omului de afaceri sucevean, Ștefan Mandachi, denumit „autostrada de un metru”, din martie 2019. La fel de inocent, de naiv chiar și, evident, lipsit de orice urmări, exceptând reacția televiziunilor și a comunității active pe rețelele de socializare. În rest, nimic palpabil, niciun alt kilometru de autostradă în Moldova, doar alte proiecte, alte promisiuni – evident, așa cum se întâmplă mereu, decidenții noștri au adoptat „rețeta” mafiotă: nu au auzit, nu au văzut, nu au spus nimic. La ce ne puteam aștepta acum când românii, firme sau persoane, rudele sărace și îndepărtate ale marii familii europene, s-au pornit să boicoteze niște coloși ca Erste Bank (care deține 61,8% din BCR), Raiffeisen sau OMV (liderul pieței de carburanți din Europa Centrală și de Est încă din 2004, când a cumpărat Petrom)? Ăștia-s coloși adevărați, nu ca ai noștri – companii, porturi, aeroporturi, combinate, hidro- sau termo-centale și așa mai departe, toate cu capital de stat, mari, unele imense, dar cu picioare de lut sfărâmicios de-atâta sărăcie (plus furt și incompetență, ca să fim mai exacți). Ăștia, coloși adevărați, nu se sperie de o mână de români supărați că n-au primit o jucărie la care nici nu s-au gândit până în urmă cu două, trei luni.
Ștefan Mandachi, lângă autostrada lui de un metru lungime, care duce spre nicăieri
Sursa: amazing.zone
Terțio, mi s-a părut foarte ciudat că una dintre cele mai criticate firme austriece care acționează în România nu a fost vizată de acest boicot. Deși, ani de zile și nopți de veghe pe drumurile forestiere, activiștii de mediu și presa neplătită au atacat dezastrul defrisărilor abuzive făcute de firma Holzindustrie Schweighofer, devenită între timp Timber, iată că acum, când a fost declanșat „războiul” cu firmele austriece, tocmai „drujbiștii” ăștia au fost uitați. În condiții normale de declanșare a boicotului, o asemenea scăpare ar părea cel puțin ciudată și suspectă. Însă, dacă ne gândim că „spontaneitatea” acțiunii s-ar putea să fi fost inspirată de profesioniștii pomeniți ceva mai sus, parcă totul devine limpede. Inclusiv intrarea acestor „drujbiști” pe piața defrișărilor masive din România (în paranteză fie spus, conform organizației Greenpeace, România pierde în fiecare oră 3 hectare de pădure, iar într-un an sunt 8760 de ore).
Chiar dacă ar mai și altele de spus, ar fi păcat să continuăm cu neîncrederea în acest boicot. Pentru că, iată, surprinzător, fără să fie spectaculoase, efectele boicotului încep să apară. Și totul a început de la presă. Nu de la a noastră, desigur, pentru că nu-i băgată în seamă, ci de la cea austriacă. Apoi, a continuat cu partenerii de coaliție ai „popularilor” austrieci care au dat cu veto în noi, în bulgari și, practic, în toată UE (care, de data asta, era cu noi). Adică „verzii” din coaliție nu vor să se frigă cu castanele aruncate în foc de „populari”, tocmai acum în preajma alegerilor, așa că s-au delimitat de partenerii de coaliție – cam așa cum a făcut și PSD care s-a delimitat de liberalii lui Ciucă.
Oricum se va termina pentru actuala coaliție de la Viena sau pentru Partidul Popular care a gestionat acest vot din partea Austriei (și subliniez: votul este al Austriei, nu al coaliției de guvernare sau a unui partid, ci al întregii țări), este clar că a fost o mare greșeală să lase o decizie ce aparține țării în seama unui ministru (în cazul de față, cel de Interne). Pentru că, vrând-nevrând, respectiva persoană va trece decizia prin filtrul subiectiv al interesului imediat, personal sau de grup. Iar efectele deciziei se răsfrâng asupra imaginii întregii țări sau măcar a unei importante părți, cum ar fi, acum, cel economic, al unor firme care au investit în România. Iar în cadrul UE, Austria este în pericol să fie privită cu suspiciune, ca o parteneră țâfnoasă pe care nu te poți baza. Pericol repede sesizat de „verzi”, dar mai ales de alte persoane sau entități economice ori politice. Iar asta, iarăși, se datorează acelor oameni care nu spun „dă-i în mă-sa pe ăia cu presa lor”, dar și boicotului.
Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă alde Bode sau Ciucă ar fi luat decizii fără să fi copiat textul, pe persoană fizică, în numele României? O lună, poate două s-ar fi discutat despre cine știe ce alt subiect lansat pe piață, apoi totul s-ar fi dat uitării, ca și plagiatele și multe altele.
Repet, nu credeam că boicotul va avea ceva efecte, chiar dacă până și Compania Națională de Drumuri, celebra CNAIR, care învârte cel puțin 12 miliarde de lei anual, a decis să-și mute banii de la BCR-Erste Bank. Până am aflat că președintele Partidului Popular din Austria, care este și cancelar și susținător al ministrului de Interne a reacționat la boicot. Deși a fost la fel de arogant, poziția lui amenințătoare (boicotul companiilor austriece din România dăunează mai degrabă României, nu Austriei) trădează mai degrabă teamă decât siguranță. Probabil este conștient că deja a pierdut alegerile și cu siguranță a înțeles mesajele transmise de companiile austriece din România. Care nu prea par dispuse să piardă milioane de euro de dragul unor jocuri politice și a mofturilor unor politicieni arțăgoși. Mai ales că, să nu uităm, firmele astea au afaceri în multe alte țări din UE și nu se știe ce reacție ar putea avea aceste țări față de fascinanta Austrie, lăsată, iată, la discreția unui ministru de Interne și a șefului său de partid.
Scăpat sau nu din laboratorul vreunui Serviciu (cam așa cum se spunea și despre SARS-Cov 2), boicotul lasă urme și produce efecte. Și este doar la început… Din câte putem observa, efectele se simt și la noi, chiar dacă, oarecum firesc, guvernul nu a spus nimic despre acțiune. A transmis note de protest direct (ambasadoarei Austriei la București) sau prin declarații publice, fără vreo referire la firmele austriece ori la boicot. L-a rechemat de la post pe ambasadorul Emil Hurezeanu, fără explicații, poate pentru a-i suplini absența din peisaj tocmai a ministrului de Externe, Aurescu. Și cam atât dinspre guvern – prostiile lui Bode nu merită atenție.
În schimb, a reacționat Ciolacu. În favoarea boicotului, de la înălțimea funcției de bi-președinte, al PSD și al Camerei Deputaților. E drept, a încercat să nuanțeze – ba că în firmele austriece din România lucrează români, ba că poporul austriac și politicienii nu-s tot una (de parcă la noi ar fi!), dar fiecare este liber să boicoteze cum vrea, dacă vrea – dar tot susținere este. În plus însă, și-a etalat întreaga diplomație de politician versat, cum ar trebui să fie, și a amenințat că și România va pedepsi Austria, cu veto, când „va solicita șefia OSCE”. Evident, a vorbit cam neîntrebat, ca să nu spunem altfel. România nu va face asta, din motive destul de evidente pentru a nu le rosti acum și aici. Oricum, un veto din poziția „îndoit din șale” ar fi o noutate pentru familia UE… Dar, dacă tot a adus în discuție această posibilitate, oare de ce n-or fi folosit decidenții noștri, inclusiv Ciolacu, acest „atuu” în discuțiile directe cu omologii lor austrieci înainte de votul din JAI?
Și, pentru că am ajuns la prestația reprezentanților României, dincolo de boicot, trebuie să spunem că acest episod „Schengen” este, în primul rând, o înfrângere răsunătoare a ministerului Afacerilor Externe, condus cam de prea multă vreme de Aurescu. Apoi, a tuturor Serviciilor care acționează în afara țării. Și, dat fiind că atât Diplomația, cât și Serviciile sunt la mâna președintelui țării, și dumnealui își mai poate adăuga în CV acest eșec, pe lângă altele, între care, ca răsunet, „România educată” și „România lucrului bine făcut” mi se par cele mai apropiate.
Poate boicotul a fost zămislit de Servicii. Dar tare mi-aș dori să fie, totuși, o acțiune spontană a unor români revoltați. Ar fi un puternic semnal pentru politicienii noștri, ar fi semnalul că se poate. Se poate să scăpăm de acești netoți care ne conduc pe persoană fizică, așa cum a votat ministrul de Interne în JAI: pe persoană fizică, dar în numele Austriei.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)