A fost prins șoferul care a fugit după ce a accidentat un pieton pe strada Petru Rareș
În seara de vineri, 9 decembrie, în jurul orei 21:30, a avut loc un accident. Se pare că un pieton a fost accidentat pe strada Petru Rareș, iar autorul a fugit de la fața locului.
„În seara zilei de 9 decembrie a.c., în jurul orei 21:35, prin apel la 112 a fost sesizat un accident pe strada Petru Rareș, din municipiu. Un pieton a fost accidentat de un autoturism care a plecat de la fața locului. Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijri medicale, polițiștii continuă cercetările pentru depistarea șoferului și luarea măsurilor legale”, transmit autoritățile.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că sâmbătă, 10 decembrie, a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier din seara zilei de 9 decembrie, în care a fost rănit un bărbat de 71 de ani, angajat în traversarea străzii.
„În baza probatoriului administrat, persoana în cauză, un arădean de 23 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.
În cauză se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de cercetare”, transmite IPJ Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)