UVVG – un sfert de veac de învățământ superior la Satu Mare
Comunicat. În perioada 23-25 noiembrie, Filiala Satu Mare a universității UVVG a organizat mai multe activități, pentru a marca 25 de ani de existență.
Seria de evenimente a debutat în sala de festivități a Instituției Prefectului Județul Satu Mare, unde, reprezentanții partenerilor antreprenoriali, ai instituțiilor publice, administrației publice locale și centrale, precum și ai universităților partenere din Ucraina și Slovacia, au luat cuvântul pentru a transmite mesaje de „La mulți ani”.
În continuare, au fost prezentate lucrările conferinței internaționale “Economie-Istorie-Societate” (editția a II-a) și s-au comemorat 100 de ani de la trecerea în neființă a lui Vasile Lucaciu, care, împreună cu Vasile Goldiș, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri.
Pe toată perioada evenimentelor, au fost evocate numele rectorului fondator al U.V.V.G. Arad, Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, precum și cel al ctitorului celei mai mari filiale a universității noastre, Prof. Univ. Dr. Gavril Ardelean.
Alături de sătmăreni, la acțiuni au luat parte jurnaliști din Satu Mare și Arad, conducerea universității noastre mulțumindu-le și pe această cale.
Rectorul UVVG, Prof. Univ. Dr. Habil. Coralia Cotoraci: “Participând activ la dezvoltarea comunității locale și regionale cu o calitate crescută a învățământului superior, cu o echipă bine sudată și formată în toți acești ani, în spiritul lui Vasile Goldiș dar și a lui Vasile Lucaciu, filiala Satu Mare a U.V.V.G. Arad a crescut treptat, ajungând actual un reper de calitate, deschidere, inovare și cercetare, în special în aria economică și socio-umană. Aducând un omagiu fondatorilor profesorilor Aurel Ardelean și Gavril Ardelean, adresez o mare mulțumire autorităților locale și guvernamentale. Sunt mândră de echipa pe care o avem aici și îi felicit la 25 de ani de Filiala Satu Mare. Vivat! Crescat! Floreat!”


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)