„El nu-i așa de…, e mai…, dar știe să facă bani” – așa-l caracteriza, în cuvinte ce pot fi publicate, un fost partener de afaceri pe omul momentului în Arad, cel care prin bătaia administrată unui partener de afaceri, i-a eclipsat câteva zile pe toți politicienii locali sau pe gargaragiii care le compun postările laudative pentru facebook. Fostul partener nu-i spunea pe numele oficial, cel din dosarele penale în care a fost implicat sub diferite calități, între care, cel mai „onorant” este cel de denunțător. Îi spunea „Ciulasă”, cu „a” deschis, maghiarizat, ca în „az a szép”. Oarecum apropiat de „ciuloasă”, de la „chiuloasă”, cuvânt pe care Ovidiu Palcu nu-l putea pronunța corect. Și așa i-a rămas numele. Un nume de ciufală cum ar zice Gheorghe Falcă, partenerul (și, înțelegem, nașul de cununie) său de excursii în Dubai – ce-o fi căutat un demnitar român, un europarlamentar, în Dubai, cu un personaj ca Palcu?, întrebare la care, cu siguranță, există un răspuns în vreun dosar operativ. Dar nici măcar europarlamentarul n-ar avea curajul să-i spună Ciulasă, pentru că O.P. este cunoscut ca un tip ce-și „distruge” adversarii sau pe oricine i se opune în vreun fel. Au trecut prin „focul purificator” al acestui mic Vadim, comisarul șef al Gărzii de Mediu Arad (Viorica Graur), toată Curtea de Conturi Arad (citiți aici), parteneri de afaceri, primarii care au îndrăznit să conteste și să refuze să-i plătească lucrările prost executate (și despre asta o să mai discutăm) și, mai nou, colega noastră care a „îndrăznit” să-i ofere posibilitatea de a-și spune părerea în legătură cu bătaia despre care vorbeam mai sus.

Bătaie în biroul patronului Inteco Holding, Ovidiu Palcu. Un partener de afaceri care-și cerea banii munciți a fost „călcat pe cap”

Spre surprinderea noastră, tânăra colegă nu s-a pierdut cu firea, nu s-a lăsat intimidată și nici nu i-a răspuns pe măsură sau pe „limba lui” pentru comportamentul rudimentar și mitocănia verbală manifestate pe tot parcursul convorbirii. Pentru că așa este ea, bine crescută și bine educată, inclusiv profesional, cu „cei șapte ani de-acasă” făcuți „la zi”.

Doar că, deși nu i s-a răspuns pe măsură, Palcu-Ciulasă și-a scos iarăși vadimismul pe tarabă și, printre stropi de ode pupincuriste (Dicționar de argou al limbii române, George Volceanov, Editura Niculescu, 2007), a revărsat din prea-plinul lui de înțelepciune, începând cu un „drept la replică”, pe care nu ni l-a trimis nouă, care am publicat articolul, ci și l-a publicat sub acest titlu, în propriul ziar. Desigur, dincolo de această ușoară neghiobie profesională a subalternilor lui din redacție, se distinge văditul plonjon în absurd, instabilitate și dezechilibru emoțional proprii personajului vizat de aceste rânduri. Despre înțelegerea principiilor și regulilor care călăuzesc presa nu aveam așteptări de la Ciulasă. Nici vreo urmă de logică a expunerii sau măcar o minimă argumentație n-am identificat în bălmăjeala de invective la adresa colegei noastre, din care au lipsit doar niște blesteme vrăjitorești sau ceva descântece voodoo și-o păpușă plină de țepușe. Putem înțelege că reverberația anumitor neîmpliniri adolescentine i-au provocat furia împotriva colegei noastre (fata este nu numai bine crescută și educată, ci și frumoasă), dar tot nu înțelegem legătura cu fapta comisă de el, cu bătaia administrată partenerului său de afaceri. I-am citit de mai multe ori textul (scris de el sau asumat, tot un drac) și tot n-am văzut această legătură. Apoi am realizat că toți, dar absolut toți cei ce i s-au împotrivit în vreun fel sau altul au devenit tot ce poate fi mai rău pentru societatea în care viețuiește el, perfecțiunea întruchipată. Leit Vadim, cu observația că răposatul măcar era citit, avea uneori umor și își scria singur textele. Așa, bunăoară, partenerul de afaceri pe care l-a bătut a devenit dintr-o dată fost pușcăriaș… Da, omul a fost condamnat, și-a executat pedeapsa, adică a plătit pentru greșelile făcute, chestiune pe care extrem de sfințitul Palcu a știut-o și când a încheiat contractul economic cu el. Deci, atunci a fost în regulă, iar acum, când și-a cerut drepturile a devenit „pușcăriaș”. Curat creștin acest Ciulasă…  Și, desigur, imaculat afacerist. Bine, mai dă el cu pușca-n oiștea gardului de la câte-un fond de vânătoare, dar de vreme ce Parchetul încă nu a avut timp de el, e cetățean imaculat ca o năfrămuță de mecanic auto. Și, dacă tot am pomenit de Parchet, să punem aici o piedică în calea uitării:

Și mistreții se însoară, nu-i așa? Doi vânători celebri din Arad s-au împușcat, din greșeală sau prostie, direct în c…

„Dreptul la replică” ce-a urmat publicării „mistreților” este mai degrabă un pamflet, Ciulasă bătând câmpii cu voioșie, ca de obicei, pe lângă subiect. Dacă doriți să vă delectați, citiți AICI.

Totuși, dincolo de aceste fapte, care-l pun într-o lumină nu tocmai favorabilă pe patronul Inteco Holding, s-ar cuveni să înțelegem că „Dreptul la replică” ce-a urmat publicării „mistreților” este mai degrabă un pamflet, Vadimică bătând câmpii cu voioșie, pe tarlalele din afara subiectului. Dacă doriți să vă delectați, citiți unde i se trage atitudinea asta care trece dincolo de granița aroganței prost înțelese și gestionate, intrând în zona violenței improprii unei societăți civilizate, din care pretinde a face parte.

Sursa atavismului manifest la acest personaj nu poate fi doar insuficienta educație funciară sau neîmplinirea procesului de instruire. Una este să fii incapabil să susții un raționament logic minimal, să argumentezi o idee, proprie sau împrumutată sau să rostești o propoziție simplă, fără să te poticnești, și alta să fii agresiv, să ameninți, să încerci să distrugi, să împroști cu invective, să jignești gratuit. Una este să te aperi și alta să arunci cu mizerie când îți sunt arătate greșelile.

Sursa agresivității nu poate fi nici ciocoismul propriu îndeobște îmbogățiților insuficient de maturizați social și de împliniți educațional care, incapabili să facă față presiunii emoționale, își exhibă agresivitatea, sub diferitele ei forme, aceasta fiind singurul „argument” din arsenalul lor.

Sigur, Ovidiu Palcu este atins, mai mult sau mai puțin de toate aceste tare. Dar tot a mai rămas loc pentru o anume stare de siguranță excesivă, împinsă de el dincolo de limita realului, o siguranță mai degrabă jucată, teatrală, dar nu lipsită de măcar un minim temei. Având strânse legături de prietenie și de alianțe spirituale cu cel mai influent politician din județ, Gheorghe Falcă, un om cu labilitățile și instabilitățile arătate, poate deveni prizonierul unei stări de siguranță vecine cu boala. Iar apropierea – reală sau imaginară, dar susținută de unele semne desprinse din realitate – cu un anumit serviciu de informații și cu DNA, poate accentua această stare dacă i se lasă vie senzația că nu este un simplu informator, ci o parte din sistem și deținător al respectivei cote de putere.

Sigur, de la Falcă nu ne putem aștepta să-și potolească amicul și „ghidul turistic” prin țări exotice, știut fiind că nici el nu-i un maestru al echilibrului emoțional. Și nici nu are „mână” la prieteni.

Dar de la numitele sau sugeratele instituții parcă avem alte așteptări. Așa, din când în când i s-ar putea aminti Palcului cât de speriat a fost când l-au „agățat” în Catedrala din Arad. Că prea și-a luat lumea-n cap și prea a agățat legile-n cui și prea amenință pe toată lumea. Și parcă a uitat cam repede cum e să faci pipi în Catedrală, în pantalonii proprii, situați „printre” cătușe și pantofii tocmai udați…