După ce n-a mai fost o necesitate izvorâtă din nevoia de a mânca pentru a trăi el, ea, copii și, probabil ca și în zilele noastre, șeful de trib, vânătoarea a devenit sport. Unul al elitelor, al bogaților plictisiți de tenis, golf și bridge, iar pe meleagurile noastre, al nomenclaturiștilor de tip sovietic, al noilor ciocoi (adică al îmbogățiților, subit sau mai lent, pe bază de funcție de partid, de administrație sau de afaceri cu aceștia) și Ion Țiriac.

Sigur, devenită sport, vânătoarea are reguli stricte, stabilite prin legi speciale, reguli care, cu sfințenia cuvenită, se respectă. Sau nu. Totul depinde de interesele celor care au investit pentru ca alții să practice vânătoarea. Pentru că, de când a devenit sport, vânătoarea a devenit o mare afacere din care statul, în calitate de proprietar al întregului fond cinegetic din România, câștigă, după unele surse, aproximativ 100 milioane de euro anual, după alte surse, suma este chiar mai mare. Cam tot atât câștigă și cei care slujesc statul, împreună cu cei care slujesc vânătoarea – dacă aceste sume nu corespund realității, rog să fiu iertat și înțeles, dar nu am reușit să găsesc cifre oficiale despre șpaga care se practică în domeniu.

Cazul pe care vi-l prezentăm mai jos nu este senzațional, nici măcar ieșit din comun. Am putea spune că este de-a dreptul banal în această lume în care sângele și moartea sunt obișnuințe, iar banii doar se simt fără să se vadă.

Unul dintre cele 74 de fonduri cinegetice sau de vânătoare din județul Arad este cel din Miniș, aflat la poziția 48 pe Lista contractelor și a tarifelor de gestionare pentru fondurile cinegetice, fapt pentru care mai este cunoscut ca fondul 48 Miniș. Este un fond de mărime medie (9479 de hectare) și este gestionat- plus alte câteva-, din 2011, de Asociația Lazăr Hunting care, din motive obiective (vezi problemele cu Justiția ale domnului Lazăr ), a decis să scape de el. Nu să renunțe pur și simplu la contract, ci să scape de fond printr-un procedeu juridic numit cesiune. Pentru acțiunea asta a găsit și un doritor de fond sau doritorul a fost cel care a insistat, iarăși nu știm și tot așa, nici nu are importanță. Cert este că după 10 ani de gestiune a Fondului de vânătoare Miniș, Asociația Lazăr Hunting a încheiat, cu Asociația Inteco Vânătoare, un contract de „cesiune a fondului cinegetic cu numărul 48 Miniș, jud. Arad”, contract semnat de cei doi deținători de fapt ai asociațiilor: Lazăr Viorel, cunoscut pentru afacerile sale în domeniul prelucrării cărnii și un alt cunoscut om de afaceri din județul Arad și, iată, proaspăt vânător, Palcu Ovidiu (chiar, oare ce mai face fostul președinte al Consiliului județean Arad, Nicu Ioțcu?)..

Fiind un contract atestat de un avocat și înregistrat în Registrul de atestări sub numărul 3/2021, s-ar presupune că este perfect doar că din titlu pornește greșit. N-o vom numi pe doamna avocat pentru că, probabil, mai are nevoie de clienți, dar nu putem să nu-i atragem atenția asupra „amănuntului” că acest contract nu poate fi de „cesiune a fondului cinegetic cu numărul 48 Miniș, jud. Arad”. Cesiunea – asta precis știe doamna avocat – este o operațiune juridică prin care o persoană fizică sau juridică transmite altei persoane un bun, un drept sau, în cazul de față, un contract aflat în derulare. Doar că, acest contract în derulare este de gestiune a unui fond cinegetic, deci cesiunea nu putea privi fondul în sine, ci gestiunea lui. Mai ales că, Asociația Lazăr Hunting nu putea cesiona ceva ce nu are, așa cum nu putea, legal, vinde un bun al altuia. Jenant, dar vina nu-i a ei, ci a celor care au angajat-o și, cu siguranță, plătit-o.

Mai departe, contractul se derulează ca un adevărat contract de cesiune, de cedare a gestiunii fondului de vânătoare (deci nu a fondului în sine, care, cum spuneam, aparține statului român) și am fi trecut peste el fără să ni se activeze vreun simț. Poate, doar suma de 90.000 de euro să ne fi mirat un pic, dar o asemenea valoare a tranzacției pare normală într-o afacere în care se învârt sute de milioane de euro.

Să rămânem, totuși, la această sumă, pentru că ea a fost plătită doar în parte (30.000 de euro) la semnarea contractului, restul urmând să fie achitat la data acordării avizului pentru tranzacție, de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Iar de la acest aviz pornesc dubiile noastre privind legalitatea contractului.

Așadar, prin Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, nr. 407/2006, fondurile cinegetice sunt date unor persoane juridice licențiate (în general, asociații de vânătoare) în gestiune, în baza unor contracte de gestiune. Aceeași lege prevede posibilitatea cesionării gestiunii, așa cum au făcut cele două asociații menționate mai sus, dar „cu avizul administratorului fondului cinegetic național” (legea 407/2006, art. 9, alin. 5), adică, MMAP. Din formularea legii este cât se poate de clar că orice tranzacție ce privește gestiunea unui fond cinegetic este operațională din momentul acordării avizului. Până atunci, contractul este, practic, fără obiect și poate fi numit oricum, chiar contract de epilare a mistreților necăsătoriți.

Doar că, în cazul prezentat, contractul este în vigoare de la data semnării. Cel puțin așa reiese din conținutul său. Spre exemplu, la punctul 5 se prevăd următoarele: „Prețul cesiunii include tot ce se găsește la momentul semnării prezentului act pe suprafața acestui fond cinegetic (cu titlu exemplificativ: construcții vânătorești, hrănitori etc.), precum și cota de vânat rămasă a se exploata de la momentul cesiunii, până la sfârșitul anului de vânătoare”. Adică, de la data semnării contractului (iulie 2021), fostul gestionar nu mai are nicio treabă cu fondul, iar Asociația Inteco Vânătoare preia tot ce mișcă sau nu mișcă pe fond. Asta, desigur, fără știrea și acceptul administratorului fondului cinegetic național (MMAP), adică, cam pe șest cum s-ar spune.

Mai departe, la punctul 7 se arată că „Asociația Lazăr Hunting se obligă ca, începând cu azi, data semnării prezentului contract să nu mai elibereze autorizații de vânătoare pe fondul Miniș”. Ceea ce înseamnă că, de la data semnării contractului s-a oprit vânătoarea pe fondul în cauză. Sau, o fi eliberat noul boss autorizații de vânătoare…? Noi nu avem căderea de a face astfel de verificări, dar sunt instituții ale statului care au nu doar competența ci chiar obligația de a face verificările necesare.

Totuși, cel mai interesant ni s-a părut punctul 8, ceva mai lung, dar merită citit: „De asemenea, părțile se angajează să respecte următoarele prevederi: se preia de la fostul gestionar, Asociația Lazăr Hunting  contractul de gestionare precum și fișa fondului cinegetic completată la zi, se preia în gestiune fauna cinegetică din cuprinsul fondului cinegetic conform lucrărilor de evaluare a faunei întocmite de către Asociația Lazăr Hunting, Asociația Inteco Vânătoare preia fondul cinegetic cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din deținerea și gestionarea acestuia de la Asociația Lazăr Hunting, așa cum acestea sunt în vigoare la data semnării contractului de cesiune a fondului cinegetic nr. 48 Miniș, Asociația Lazăr Hunting   transferând toate aceste drepturi și obligații în sarcina   Asociației Inteco Vânătoare în vederea îndeplinirii de către aceasta a condițiilor cerute de prevederile OMMAP 222/2016” (aceste condiții sunt cerute doar celor care dețin un contract de gestionare valabil, ceea ce nu-i cazul cu Asociația Indeco Vânătoare în lipsa avizului).

Să le luăm pe rând: pentru început, Asociația Inteco Vânătoare preia, de la data semnării, contractul de gestionare apoi, de la aceeași dată, preia fondul cinegetic, chiar dacă nu are avizul de la Minister. Și nu preia oricum fondul, ci cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din deținerea și gestionarea fondului! Adică, inclusiv eliberarea de autorizații de vânătoare, plus alte „mizilicuri” care înseamnă mulți bani încasați de la vânători. Operă de artă juridică acest contract!

Chiar așteptăm cu interes ce notă vor acorda, spre exemplu procurorii acestei opere, inclusiv punctului 9, care completează de minune pe cel de mai sus. „Părțile declară că ambele vor depune eforturi în vederea aprobării acestui transfer de către organele competente, definitivarea gestionării urmând a se proroga (amâna, n.n.) până la primirea acestei aprobări (de fapt, este un aviz – n.n.) conform art. 9, alin. 5 din Legea nr. 407/2006, semnarea prezentei cesiuni ținând loc de acordul necesar (avizul, pentru numele lui Dumnezeu! – n.n.) prevăzut de lege”.

Parcă ar fi o declarație politică, în care părțile semnatare declară și promit că vor depune eforturi, aprobări și acorduri în loc de aviz… Operă de artă juricică, ce mai încoace și-n colo!

Dar tot n-am înțeles cum vine asta: semnarea contractului ține loc de aviz? De când și pe ce temei juridic? Măcar și pentru asta, și tot se impune o verificare serioasă a celor ce se petrec la fondul cinegetic 48 Miniș.

*****

Pe scurt. Lazăr i-a „cesionat” numitului Palcu un fond de vânătoare, în schimbul acestuia primind 30 de mii de euro și urmează să mai primească 60.000. Un teren pe care avea drept să îl cesioneze doar cu titlu gratuit, fiind obligat să aibă pentru asta acordul condiționat al statului. Ei, după ce au semnat contractul, l-au trimis la Garda Forestieră. Aceasta l-a refuzat și i-a anunțat pe cei doi că au o problemă. Mai mult, Garda a trimis contractul la Ministerul Mediului, instituție care s-a autosesizat și va trimite (așa este stipulat în lege) corpul de control să verifice la fața locului. Ce se va mai întâmpla? Dosare penale sută la sută, plus multe explicații de rigoare. Însă, la câți bani sunt în joc, suntem siguri că vor fi rezolvate toate problemele.

O singură precizare mai avem: după litera „c” din titlu acestor dezvăluiri, urmează niște puncte-punte. Înlcuiți cu ce litere doriți. Tot una e.