Șah Club Vados Arad are asigurată o medalie în Superligă! Arădenii ocupă locul doi, neînvinși după șase runde disputate





Șase din cele nouă runde s-au consumat din actuala ediție a Superligii Naționale de șah care se dispută la Oradea, campioana en-titre Șah Club Vados Arad înregistrând cinci succese și o remiză, în chiar prima etapă, 3-3 cu Medicina Timișoara.
Arădenii lui Alin Câmpeanu au acumulat 11 puncte, fiind întrecuți în ierarhie doar de marea favorită, CSU ASE București (12 puncte). Pe podiumul provizoriu este ACS Smart Galați (7 pct.).
După remiza amintită cu Medicina Timișoara, reprezentanta Aradului a depășit pe: Șah Club Oltenia Craiova (scor 5,5 – 0,5), Smart Galați (3,5 – 2,5), Politehnica Iași (3,5 – 2,5), Șah Club Municipal Baia Mare (4 – 2) și CS Victoria-Sparta Techirghiol (3,5 – 2,5).
În rundele viitoare, Vados Arad se va duela cu CS UV Timișoara (marți), CSU Târgoviște (miercuri) și CSU ASE Superbet (joi).
Echipa arădeană îi are la mese pe: Thai Dai van Nguyen – de origine vietnameză dar născut la Praga și component al naționalei Cehiei -, Dieter Nisipeanu – fost campion european si semifinalist de Cupa Mondială -, Leon Luke Mendonca (un indian în vârstă de doar 15 ani -, Samuel-Timotei Ghimpu, Alin Berescu, Alexandru David și Mircea Talu.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.