Glad Varga: „Din 1 noiembrie, se deschide apelul pentru ajutorul de stat de 300 de milioane de euro pentru companiile din România”





Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, susţine că la 1 noiembrie 2022 se deschide apelul de depunere a cererilor privind acordurile de finanțare pentru investițiile din industria prelucrătoare. Suma alocată pentru anul în curs şi anul viitor se ridică la 300 de milioane de euro.
„Ajutorul de stat în valoare de 300 milioane euro pentru anul 2022 şi anul 2023, gestionat de Ministerul Economiei are drept scop sprijinirea companiilor pentru dezvoltarea de noi linii de producţie, retehnologizare şi achiziţionarea de echipamente performante.
Cererile pentru acordul de finanțare a investițiilor se pot depune în perioada 1 noiembrie – 16 decembrie 2022.
Ajutoarele vor fi acordate pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, fiind considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două”, a declarat Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Documentele necesare, precum și alte informații utile sunt accesibile pe site-ul Ministerului Economiei: https://bit.ly/3Sfa8n3.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este