Se așterne primul strat de asfalt pe drumul județean dintre Sânmartin și Socodor
Comunicat. Asfaltarea drumului județean dintre Sânmartin și Socodor a ajuns la etapa așternerii primului strat de asfalt. Lucrările avansează în ritm intens, cu o frecvență de 600-650 de tone de asfalt zilnic, astfel încât primul strat de asfalt, cel de legătură, este aproape finalizat.
„Prin aceste proiecte de modernizare a drumurilor județene unim comunități, creăm condiții de dezvoltare economică, ridicăm standardul de viață al locuitorilor din zonă și, de asemenea, decongestionăm traficul de pe drumul național Arad-Oradea”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
La rândul său, Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea, consideră că acest drum, alături de alte două proiecte care vizează comuna – modernizarea tronsoanelor de drum Curtici-Macea-Sânmartin și Sânmartin- Șimand-Olari-Caporal Alexa – va face întreaga zonă atractivă pentru investitori. „Modernizarea drumurilor care au ca și centru comuna noastră reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea mediului economic. Principala dorință a investitorilor este să beneficieze de o infrastructură bună, pentru mobilitatea forței de muncă și a produselor pe care le fabrică”, a completat Ciprian Otlăcan.
Tronsonul de drum Sânmartin-Socodor face parte din proiectul de modernizare a drumurilor județene transfrontaliere, alături de centura orașului Curtici și a drumurilor Curtici-Macea-Sânmartin și Socodor-Nădab.
Comentariile portalului
@Vaccinatul Eu sunt de părere că Wiener a pus mâna la organizarea spitalului Covid și la impunerea unui tratament identic pentru toți pacienții, același tratament (...)
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani