Ideea susținerii producătorilor agricoli autohtoni sau locali ar putea fi interesantă și, poate, benefică, deși este cam populistă și, principial, neeconomică. În plus, este foarte posibil ca ideea acestei campanii – de succes, recunosc – să nu fi pornit de la grija față de producătorii români, în special a țăranilor, pentru că nu sunt vizați producătorii autohtoni sau locali de tramvaie, mobilă ori țevi preizolate pentru termoficare. A fost și încă este, în opinia mea, o idee de afacere pentru câteva „oengeuri” care au câștigat bani frumoși din lansare, promovare etc. Și să nu uităm că ideea a „picat” în plină pandemie, o perioadă grea, dominată de teamă, de neîncredere, dar și de mare sensibilitate, așa că a prins imediat. Puțini s-au gândit că susținerea trebuie să pornească chiar de la producători, nu de la cumpărători. Pentru că ei, producătorii ar trebui să-și aducă produsele cât mai aproape, calitativ, de celelalte de pe piață. Doar așa are noimă economică ideea de susținere a producătorului mai apropiat de sufletul cumpărătorului. Altfel, susținerea unui producător care oferă marfă mult mai slabă calitativ sau a unuia care te mai și minte ori te înșală, este un nonsens. Or, în privința sincerității producătorilor autohtoni sau locali și a calității produselor lor, ar fi multe de discutat înainte de a susține pe unul sau pe altul dintre producători – precizez că am în vedere producătorii agricoli care își vând produsele în piețe, atâtea câte or mai fi în Arad.

Și, dacă am ridicat problema sincerității, să începem cu prețurile care sunt, probabil, cele mai mincinoase din întregul comerț românesc. Știu, a fost o vară extrem de călduroasă și secetoasă, deci au fost niște cheltuieli mai mari cu udatul grădinilor sau serelor, iar apa este și ea scumpă, curentul la fel. În plus, căldura excesivă a redus și producția de legume și fructe. Asta nu înseamnă că aceste elemente obiective justifică prețurile din piețe care sunt, dacă nu mai mari, foarte apropiate de cele din magazine. Or, magazinele plătesc taxe, spre deosebire de producătorii agricoli care plătesc, eventual, taxe de protecție. Știu, se va spune că produsele din piață sunt mai bune, mai sănătoase, mai bio, pentru că „țăranii nu folosesc chimicale”. Așa să fie? Sincer, nu cred, așa cum nu cred nici aceia care s-au păcălit cu roșiile cumpărate din piață, minunate la suprafață, dar verzi la interior. Iar asta, și multe altele, se pot întâmpla pentru că producătorul autohton sau local nu oferă decât vagi – și foarte rar – informații despre proveniența legumelor sau fructelor pe care le vând. Despre garanții nici nu poate fi vorba.

Model de etichetă de produs, completată de formă. Cei mai mulți însă, nu au nici măcar atât

Pe de o parte, nu există prevederi legale care să-i oblige pe comercianții din piețe să ofere informații despre eventualele tratamente chimice aplicate produselor de pe tarabe. Or, dacă nu-s obligați să spună asta, sigur că toți se laudă cu fructele și legumele lor, de zici c-au fost udate doar cu apă plată. Evident, realitatea este cu totul alta, iar instituțiile statului ar putea măcar încerca să facă un pic de ordine în domeniu. De exemplu, ar putea să facă analize la unele produse suspect de frumoase, cum erau acele roșii despre care am pomenit – la care, probabil, s-au folosit acele celebre „picături” cumpărate din Ungaria care „coc” roșiile de pe o plantă de seara, când se pun la rădăcină, până dimineața sau, poate, ceva mai mult, maxim trei zile. Ar putea, dar sigur nu vor face nimic în acest sens, deși folosirea stimulentelor de coacere forțată a roșiilor sunt interzise în România. Și nu degeaba sunt interzise, pentru că folosirea lor poate afecta sănătatea celor care consumă astfel de produse (de la obezitate, la boli cardiovasculare și chiar cancer). Dar chiar dacă nu ne îmbolnăvim de roșiile astea, tot este o minciună, o înșelătorie care merită sancționată ca atare. Dar, dacă nu sunt ele, instituțiile, capabile să impună afișarea etichetei de produs, cum să verifice produsele și să le supună unor analize pe cele suspecte? Poate, pentru că sunt prea multe aceste instituții care „veghează” la legalitatea desfășurării activității în piețe: Direcțiile agricole, ANAF, Poliția Română, Poliția locală și persoanele împuternicite de primar. Iar dacă instituțiile astea lipsesc cu desăvârșire „de la apel”, normal că prin piață își fac veacul tot felul de alți „producători”, de la vânzători de haine vechi (!), la țigări. Duminică am fost îmbiat de cel puțin trei „producători locali” cu țigări, exact în colțul halei, opus sectorului de hobby, din Piața „Mihai Viteazul”, acea zonă aglomerată în care polițiștii nu pot fi văzuți de parcă ar fi zonă ciumată. Polițiștii locali au bifat, totuși, ceva activitate, dar fără nicio legătură cu activitatea pieței, deși ar fi avut ce face acolo. Cică au „destructurat” niște amărâți care „apelau la mila publicului”… Hazliu este că și-au încheiat comunicatul-laudatio cu îndemnul adresat cetățenilor de a semnala orice astfel de fapte la dispeceratul instituției, adică acolo unde doarme în serviciu, cu îngăduința directorului general și a primarului, tocmai liderul de sindicat!

Etichete – nu. Condiții de păstrare pentru vânzare – nu. Controale de la „organe” – nu. 

În timp ce polițiștii locali „stârpeau” cerșetorii, pe mesele din piață erau expuse, în plin soare, ouă, borcane cu zacuscă, cârnați și alte produse de acest fel, perisabile, care pot fi un real pericol pentru cetățeni. Numai că, nu putea directorul general să-și obosească feblețea de viitoare șefă la „comercial” tocmai duminica.

„Producătoare locală” de haine vechi, de la „casa de modă” Piața Mihai Viteazul

Așadar, lipsiți de protecția unei legi bine făcute – sigur, ministrul Agriculturii are alte treburi, nu să propună legi -, dar mai ales de protecția statului prin instituțiile sale, cetățeanul cumpărător este pus în situația de a alege între practicile magazinelor și cele ale producătorilor autohtoni sau locali. Adică, între 19 și 20 fără 1… Între a sprijini economia națională și bugetul național, bazat în primul rând pe încasările din consum (deci taxele colectate de la magazine, inclusiv TVA și accize) și a sprijini producătorul local (campanie începută prin îndemnul de sprijin a producătorului autohton), care nu contribuie la buget cu aproape nimic.

Tot duminică, o vânzătoare de la o tarabă din fața halei insista să cumpăr de la ea pere. O întreb „de unde-s?” și îmi spune fără ezitare: „din Felnac”. Perele erau, de fapt, din Argentina, la 11,99 lei kilogramul (ăsta, da, preț de piață!). În schimb, la Lidl erau expuse spre vânzare pere românești (e drept, cam devreme culese..), la 5,49 lei kilogramul. Deci, ce să aleg, pe cine să sprijin: producătorul local din piață, cu oferta de pere argentiniene sau magazinul cu pere românești culese de verzi?

Aici se servește mai ales impertinență

Măcinat de atâtea dileme, m-am decis să iau o porție de cartofi prăjiți de la un alt „producător autohton” care are o tarabă de fast-food în fața magazinului Remarkt (fost Real). Erau trecuți pe lista de mâncăruri, la câțiva lei suta de grame. Cam scump, dar m-am gândit că s-o fi aprovizionat cu cartofi din piață și au fost păstrați, ecologic, în pulbere de diamant… Vânzătoarea, cu un ton răstit, îmi spune că nu se vând cartofi prăjiți decât „cu meniu”. Nu i-am mai răspuns impertinentei „producătoare”. Am plecat cu gândul că am mai trecut prin astfel de practici, prin anii ’80, când nu primeai o bere decât „la meniu” cu două chiftele absolut necomestibile. Și iar mi-am amintit că practica asta de condiționare a vânzării este interzisă, dar dacă „organele” nu constată și sancționează, e ca și cum ar fi nu doar permisă, ci chiar încurajată. Mi-am mai amintit că piețele colcăie de „producători” care vin cu marfă cumpărată de la depozite și o prezintă ca fiind bio, altă practică interzisă, dar încurajată de „organe”. Sigur, mi-am amintit și de samsari și de concubinajul lor cu „organele”.

Până la urmă, singura concluzie de bun simț ar fi aceea că doar „organele” ascultă de îndemnul campaniei „să susținem producătorii locali”. Ei chiar îi susțin, prin lene sau incompetență, pe toți „producătorii”, de la cei ce vând condiționat cartofii prăjiți, la cei de țigări de contrabandă sau de marfă „produsă” în depozite. Pentru ce i-am susține și noi? Ca să câștige mai mult și să poată plăti taxă pentru susținerea mascată? Din partea mea, un mare și hotărât NU!

P.S. Ar fi nedrept și neadevărat să nu spun că în piață sunt și producători adevărați, cinstiți, cu produse bune, nefardate. Doar că, din păcate, aceștia sunt puțini, prea puțini…